Ce este un actor “sfant”?
February 24th, 2008 by Bogdan Gagu
In parerile pe care le veti exprima nu vreau sa tineti cont de vreo regula, de vreo teorie teatrala, vreau doar sa va lasati liberi in inimile si sufletele voastre si sa descoperiti acolo acest actor. Doar prin sinceritate fata de sine si filtrata prin personalitate veti gasi un raspuns care sa va multumeasca pe voi.
Posted in Seminarii InDArt
February 25th, 2008 at 1:15 pm
Actorul sfant este pentru mine cel care a devenit actor pentru ca a gasit in aceasta “meserie” ceea ce nu avea in viata de zi cu zi, pentru ca nu i-a placut lumea in care traieste si a vrut sa aiba o alta a lui, fara sa fie acuzat de ceilalti sau pentru ca atunci cand era mic vroia sa fie si doctor si politist si om politic si ziarist si muuulte altele si nu le putea avea pe toate decat prin prisma unui rol. De fapt, cred ca toti, sau macar majoritatea, asa incepem. Ideea este sa nu uiti aceste lucruri si pe parcurs, sa iti faci treaba cu aceeasi daruire ca la inceput, pentru acelasi motiv, nu pentru bani, faima sau nu stiu care premiu. Cel mai mult sa conteze ceea ce faci pentru tine, sa fie luata drept o evolutie a sinelui, fara sa ne raportam la ceilalti. Desigur ca toti avem un model, un “idol”, dar ca sa ajungi pana acolo, trebuie sa uiti de rautatile care sunt in viata normala si sa fi “rau” (ma rog, egoist) cu tine. Si cred ca multi uita de ce au ales actoria ca viitor si ajung sa joace in telenovele, spre exemplu. Ca actor sfant stii de ce, stii de unde, stii cum ai plecat, iar aceasta cunoastere o ai pe parcursul intregii avtivitati ca actor.
Habar n-am daca am scris corect, daca asa este. Si nu stiu nici cat de libera m-am lasat cand am scris randurile de mai sus. O sa ma lamuresc poate din viitoarele comentarii sau la urmatoarea ora. Sau poate cand incepem sa si citim.
Alexa
February 25th, 2008 at 8:28 pm
Ce este un actor sfant?
Eu unu cred ca un actor sfant este acel care atunci cand intra pe scena lumea din exterior nu mai exista pentru el, si este unul din cei mai simpli oameni de pe pamant,dedicat trup si suflet teatrului,o persoana care se cunoaste pe el insusi.Eu unul asa il vad si cred ca nu mai e nimic altceva de spus.
Va pup si va doresc o seara placuta
Alin (Ion)pentru nea Dan.
February 25th, 2008 at 9:44 pm
actorul sfant este actorul sincer. pentru ca de la sinceritate pleaca totul. daca e sincer cu el insusi, poate transmite. daca e sincer cu publicul, acesta va primi orice ii da actorul. daca e sincer cu regizorul, poate invata. daca e sincer cu ceilalti actori, poate lucra.
sinceritatea il va ajuta sa iubeasca ceea ce face, chiar cand crede ca nu poate. sinceritatea de care vorbesc este libertatea absoluta. greu de obtinut, din punctul meu de vedere, dar merita luptat pentru ea.
February 26th, 2008 at 10:32 am
In dex cuvantul “sfant” are numai semnificatii pozitive. Ex: Epitet dat divinităţii, considerată ca întruchipând suprema, perfecţiune şi puritate; care inspiră sentimente luminoase şi înălţătoare; demn de veneraţie absolută; sacru.
De aici pornesc spre a spune, ca un actor “sfant” este proorocul promovator de adevar. Adevar al gandirii, al sentimentului si al actiunii. Un adevar care obligatoriu trebuie insusit. Nu este drept sa promovezi ceva ce nu te reprezinta si in fond nu ai nici o tangenta. De aceea consider ca acest actor “sfant” se ghideaza dupa anumite principii, devenind o filozofie personala sa spunem. Dorind sa promovezi si sa exprimi adevarul ideilor, trebuie sa cunosti diferitele cai de expunere. Aceste cai de asemenea trebuie descoperite prin propria-i sudoare si asumare a unor conditii care ii permit urmarea lor. Toate acestea sub lumina sinceritatii. Un actor care nu este sincer risca sa uite ce rol joaca si sa nu prinda esenta acestuia.
Actorul “sfant” urmeaza calea dreapta a creatiei fara scurtaturi, gustand atat dulcele cat si amarul muncii sale.
Un alt aspect al “sfinteniei” actorului, poate fi acela de a-si gasi vocatia, de a o accepta, dar si posibilitatea de a o urma si de a se dedica complet. “Esti binecuvantat!, ii zice”.
February 27th, 2008 at 10:33 am
Ca sa fac o paralela intre divinitate si actorul sfant…la greci piesele de teatru erau reprezentate in cadrul manifestarilor publice si; erau inchinate zeului Dionisios.Poate de aici porneste totul.Azi nu le mai “inchinam” decat spectatorilor.
Eu cred ca “actorul sfant” este sinceritate fata de spectacol si spectator, fata de partenerul de scena, fata de el insusi. Puritate si sinceritate. Noi, oamenii ne ducem oricum Crucea, acum, depinde de fiecare CUM o face. Actorul, dupa parerea mea, are o datorie si o greutate in plus. Nu vreau sa ma leg de religie, dar cred totusi ca are o mare importatnta in vita actorului. Ce face actorul? Isi da viata pe scena; moare o data cu personajul interpretat ca mai apoi sa reinvie pentru un alt rol. De fapt cred ca asta face actorul “sfant”.
In definitiv, toti jucam un rol in viata, aceasta fiind ea insasi o scena, o piesa de teatru. Doar ca actorul adauga emotie, puritate, daruire(actorul “sfant”). Daca toate acestea nu sunt, cred ca actorul risca sa se confunde cu personajul. Un mare risc pe care actorul si-l asuma, dar care poate fi minimalizat sau chiar eliminat prin sinceritate, puritate si daruire.
Pot numi actor “sfant” pe acela care s-a nascut cu harul acesta; Dumnezeu nu joaca sah cand alege oamenii cu har. Eu cred ca sunt oameni alesi cu dibacie, sunt oameni puternici care pot cara aceasta “Cruce” suflata cu aur, oameni sfinti; deci pana la urma eu nu cred ca este un pacat sa fii actor, ci mai degraba esti un sfant. Pacat este atunci cand ai acest har si iti bati joc de el, sau cand nu il ai deloc si crezi ca esti actor, nu prin munca (pentru ca se stie: talentul trebuie sa fie in proportii de 10% si munca 90%), ci din siplu moft.
Deci, dupa parerea mea, actorul sfant este cel care isi dedica viata pentru scena si rol cu sinceritate, daruire si puritate.
February 28th, 2008 at 1:19 pm
un actor sfant e un actor desavarsit. E un om, care prin foarte multa munca si daruire a gasit un mod de a-si multiplica personalitatea, de a trai cum vrea, de a fi liber sa simta ce vrea. Se poate spune despre un actor desavarsit ca poate alege sa fie ceea ce este; omul de rand poate fi doar ce i s-a dat sa fie. Pentru a fi un actor desavarsit e nevoie, dupa cum am zis de multa munca, rabdare, cunoastere de sine, explorare de noi teritorii ale propriei fiinte.
Un om, din pt. de vedere fizic nu este decat o prelungire a unui intrg univers. Ficare om are universul sau, infinit, cu priorati diferite de ale celorlalti. Asadar este loc de explorat, sunt colturi din noi pe care niciodata nu apucam sa le cunoastem. Ne fascineaza oamenii din jur, ne fascineaza modul in care gandesc si traiesc, cu alte cuvinte ne facsineaza universul lor - asta considerand ca ne cunoastem pe noi insine f bine. Adevarul e ca, daca apucam sa investigam inauntrul nostru vom fi atat de captivati incat lumea exterioara ne va interesa mai putin. Asta poate e si motivul pentru care oamenii intelepti prefera sa-si tina pentru ei parerile.
Am divagat insa consider ca omul pentru a se desavarsi, fie ca actor sfant, fie ca artist sfant fie in orice alt domeniu, trebuie sa se concentreze in directia respectiva cu foarte multa dragoste, daruire si perseverenta.
February 28th, 2008 at 1:34 pm
Din punctul meu de vedere, actorul “sfant” nu exista, n-ar trebui sa existe nici ghilimele de mai devreme. Sfintenia, daca este sa ma refer la cea religioasa, se acorda abia dupa ce nu mai esti, daca este sa ma refer la cea spirituala, ca si actor esti nevoit sa pacatuiesti de foarte multe ori. Ceea ce simti, ceea ce acumulezi, ceea ce traiesti te defineste ca ceea ce esti, iar pentru a fi actor nu e nevoie nici de har, nici de talent, ci de tine insuti si de multa vointa.
February 28th, 2008 at 2:10 pm
actor sfant = OM care isi trateza menirea de actor (descoperirea caracterului sau, eliberarea artistului din el, cunoasterea teatrului, formarea unui mod propriu de a face si simti teatrul, stabilirea unei legaturi actor-lume bazata pe sinceritate, sensibilitate, daruire, libertate) ca pe un lucru sacru, supunandu-i-se in totalitate.
= om dedicat in totalitate artistului din el
= actor care doreste doar multumire spirituala si nu si satisfactii materiale (in mare parte inexistente); singura rasplata ii este evolutia.
= OMUL care se creaza si creaza in si prin TEATRU.
February 28th, 2008 at 2:24 pm
„Actor sfânt”? Asta da provocare!
Nu știu, termenul ăsta mă intrigă, mi se pare un pic bombastic, cel puțin la prima vedere. De asta nici nu am raspuns mai devreme la acest sondaj.
La subiect, e adevărat că teatrul a fost zămislit ca ofrandă adusă zeilor, și atunci se putea vorbi clar despre un actor sfânt. Sintagma asta, însă, adusă în contemporaneitate, mi se pare puțin cam deplasată. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu subestimez ACTORUL și munca lui și înțeleg foarte bine că există actori care joaca pe scândură dintro pasiune care îi stăpânește până la devorare și alții care privesc actoria strict ca pe o meserie, actori care sunt atât de sinceri cu sine încât mor efectiv odată cu personajul, alții care sunt morți (a se vedea și ghilimelele de rigoare) încă dinainte de a intra pe scenă, ș.a.m.d., dar de aici și până la a sanctifica pe cel care se dăruiește total artei actoricești mi se pare un pic prea mult bigotism.
Eu aș folosi alte cuvinte care să descrie ceea ce s-ar preta noțiunii pe care ni se cere să o definim, dar problema asta o s-o detaliez altădată.
Revenind la noțiunea de „actor sfânt”, cred că omul care ar putea fi numit astfel este o persoană care duce povara unei pasiuni extreme pentru teatru care îl determină să facă orice sacrificii pentru a putea evolua. În fond, evoluția este o condiție sine qua non pentru ca orice individ să „crească”, să se dezvolte, altfel va fi ros de plafonare și apoi și de platitudine. Ființa asta va accepta orice provocare care i se va ivi, ba chiar le va căuta sau le va oferi, și nu se va simți niciodată „împlinit”; va căuta mereu noi sensuri înțelesurilor (cuvintelor) vechi, își va pune mereu întrebări, își va păstra mereu ingenuitatea și curiozitatea aceea specifică unui copil care vrea să știe unde se norii sau unde se duce durerea când o scarpini. El (ea) va căuta mereu să se îmbogățească spiritual cu noi experiențe și le va căuta în orice situație; va „scormoni” toate înțelesurile unei întâmplări, unui gest, unei priviri. Din toate aceste piese de puzzle el va recompune pe scenă o realitate, o realitate care va fi asemănătoare celei din viața de zi cu zi. Deasemenea, toate aceste elemente îl vor ajuta să fie cât mai sincer cu sine atunci când va urca pe scândură, întrucât el va ști cum s-ar comporta un anume personaj întro anume situație, dat fiind faptul că totul a fost analizat și trăit dinainte. Există exemple de actori care, pentru a putea intra mai bine în pielea unor personaje, au trăit o vreme în aceleași condiții și aș aminti doar de Al Pacino, care, pentru rolul din „Parfum de femeie”, a stat o perioadă printre nevăzători, studiindu-le cu atenție felul de a se comporta.
Un actor „sfânt” este un actor care lucrează foarte mult pentru și cu sine, un actor care este întotdeauna sincer cu el însuși, căci prin sinceritatea asta va putea convinge publicul că el nu este un actor, ci este cu adevărat un personaj care trăiește o experiență de viață și, mergând și mai departe, îl va integra și pe spectator în poveste. Astfel, va face să dispară convențiile, adică nu vor mai fi două tabere, cea a actorilor și cea a spectatorilor, ci va fi o mulțime de oameni care trăiesc aceeași experiență în același timp. Dacă actorul reușește să pătrundă astfel în sufletul oricărui spectator, iată și scânteia de divin!
Actorul „sfânt” (sau alte denumiri pe care le putem aduce care să semnifice acest lucru) este cel care reușește de fiecare dată să pătrundă în sufletul omului și să-i miște măcar niște alveole sau vreun atriu… Drumul lui până acolo ține de munca și de sacrificiile pe care este dispus să le suporte.
February 28th, 2008 at 10:26 pm
Simt ca fiind cam fortata aceasta comparatie-metafora. Dar daca in cele din urma o voi accepta, atunci as prefera sa ma refer la si sa conturez aura acestui actor-sfant. Nu este daruita de nici un Dumnezeu, parinte sau profesor de la vreun institut ci dobandita, “lucrata”. Modul in care este ea obtinuta difera de la actritel la actritel ( acest termen este folosit de un prieten pentru a denumi pe acel individ, aflat la inceput de drum, ce tinde spre cariera, viata, faima sau/si boemia de actor ). Respectivul va alege ce isi doreste de fapt, mulat pe propria personalitate, decenta si morav. Parcurgem timpul pana in clipa in care confruntat cu profanul spectator, respectivul foloseste alchimia propriei aure transpirate. Atunci cand aura sa va reusi sa sparga bariera timpul, spatiului, cenzurii, precum si limita scenei si a propriului corp si/sau suflet atunci individul poate considera ca un prim pas a fost facut, cel al sinceritatii. Mai sunt de parcurs inca 9 sau 99 sau cine stie cati pentru a se putea numi actor.
March 1st, 2008 at 8:55 am
well…my deariest…ca sa dau o definitie per ansambul ce-ar insemna actor ’sfant’ pour moi:Persoana fara de care spectacolul nu poate avea loc.Actorul ’sfant’ dupa parerile impartite din cutiile mele craniene ar fi un actor fidel fiecarei replici pe care scenariul i le ofera,scenei pe care o calca la fiecare piesa,decorului,aplauzelor,starilor pe care le transmite publicului prin empatie;si nu in ultimul rand, sa fie devotat propriului suflet si fizic si sa nu-si insele potentialul de a darui ceea ce povestea ofera cu adevarat.
March 2nd, 2008 at 10:41 pm
Luat ca o metafora, termenul “sfant” se refera la anumite caracteristici pe care un actor si le poate insusi. Cel mai elocvent este sinceritatea fata de el, prin care ulterior poate sa evolueze in bine atat ca actor, dar si ca om. Pentru asta trebuie incontestabil ca exteriorul(trupul si uneori si obiectele cu care intra in contact) sa fie in armonie cu interiorul. Cu alte cuvinte, sa rezume un text sau o idee prin interpretare, mimica,gesturi sau pur si simplu doar cu prezenta pe scena, anumite stari sau emotii pe care le impartaseste publicului si care nu pot fi contestate de spectatori. Bineinteles, trebuie sa muncesti mult ca sa te apropii de aceasta “sfintenie”, dar nu va fi nicodata atinsa pentru ca oricat de bun ai ajunge, intotdeauna o sa fie loc de mai bine chiar daca crezi ca ti-ai atins potentialul maxim; deci poate fi considerat doar ca un ideal. Sunt mii de posibilitati si variante prin care poti sa te apropii de acest ideal. E necesar doar ca fiecare sa vrea sa si-l gaseasca.
March 18th, 2008 at 12:05 am
Un “actor sfant”?
Da!Am cautat dintotdeauna sa ma linistesc, sa gasesc o legatura intre teatru si religie.
Eu vad actorul, ca pe un calugar care nu se are decat pe sine.El traieste si daruieste prin personajele sale, celorlalti-publicului.Patimeste impreuna cu ele, transmitand “oamenilor muritori” emotia, trairile si gandurile lumesti.
Atitudinea, cu care facem teatru este extrem de importanta,trebuie sa avem constiinta permanenta si vie ca ceea ce se lucreaza prin noi, cu efortul si munca noastra,este darul lui Dumnezeu!
Teatrul este Cautarea.
Actorul isi iese din sine si isi pune sufletul pentru personajele sale, si prin ele pentru noi.
Teatrul functioneaza pe sistemul pildelor din Evanghelie.
Orice poveste din teatru, ni se ofera spre a-i deslusi interesul.In intalnirea cu spectacolul de teatru, ne putem recunoaste dorintele si infrunta slabiciunile.
Teatrul este o intalnire cu Frumusetea.
Pe actor, ca pe oricare artist, Frumusetea l-a cucerit, el o cauta, dar Frumusetea este Insusi Dumnezeu, caci unde este frumusete decat in Duhul Sfant.Iar actorul este, mai ales, slujitorul Cuvantului.
April 16th, 2008 at 5:29 pm
Ce e un actor “sfant”?
E actorul care iti transmite tie, ca om, o emotie.
Asta e diferenta intre film si teatru: gradul de individualizare. In film emotia e in grupuri (toti spectatorii simt filmul), in teatru lucrurile sunt mult mult individualizate.
Simti doar tu. Asta e actorul sfant.
August 5th, 2009 at 10:02 pm
eu sunt actor si da,exista actor sfant.