Serile Teatrului Studentesc la a X-a editie

March 11th, 2008 by plinadeideibune

Serile Teatrului Studentesc 2008

Organizat de Sindicatul Studentlor din Cibernetica, festivalul Serile Teatrului Studentesc a ajuns la cea de-a X-a editie.

Perioada de desfasurare va fi 24-26 martie 2008, iar locul, sala de spectacole a Teatrului Ion Creanga (Piata Amzei) din Bucuresti. Festivalul va consta în doua seri concurs, urmând ca în cea de a treia sa aiba loc festivitatea de premiere, precum si un spectacol de teatru sustinut de actori profesionisti.

Primele doua seri de festival vor fi consacrate concursului. Tema din acest an este puterea. În fiecare seara vor intra în concurs trei trupe de teatru amator, ce vor avea la dispozitie maximum 40 de minute pentru a-si demonstra talentul si expresivitatea în fata unui juriu compus din actori si regizori consacrati ai teatrului românesc.

Ultima seara este rezervata premierii. Se vor acorda premii pentru cel mai bun si cea mai buna actrita în rol principal, respesctiv în rol secundar, precum si pentru cea mai buna regie si cel mai bun spectacol. În încheierea festivalului va urca pe scena o trupa de actori profesionisti.

Intrarea în toate cele trei seri ale festivalului este gratuita. Astfel nu va exista nici un impediment pentru ca cei care îsi doresc sa participe ca spectatori în cadrul festivalului.

Programul evenimentului:

Luni, 24 martie, ora 18.00

1) GMG Esperom - “Comedia Zorilor”, de Mircea Stefanescu

2) Calandrinon - “Ce formidabila harababura”, de Eugen Ionescu

3) Arlechino - “Crize”, de Mihai Ignat - cu interpretarea de exceptie a lui Bogdan GAGU

Marti, 25 martie, ora 18.00

1) Moft - “Tara lui Guffi”, de Matei Visniec

2) Unnamed - “Elefanti roz, elefanti galbeni si oameni”, de Lucian Dan Teodorovici

3) Ludic- “Vânatoarea de sobolani”, de Peter Turrini

Miercuri, 26 martie, ora 18:00

1) Premierea

2) InDArt - “Cercei cu diamante” de Sorin Teodoriu

Sursa si detalii: http://sisc.ase.ro/sts

Posted in Aparitii in presa, Ce facem!, Spectacole InDArt

24 Responses

  1. vaal

    Salutare.

    Ati fost la festival? Ati vazut piesele din concurs? Daca da, va rog un feedback despre ele, care vi s-au parut mai bune, care ar merita invitate in alt festival (care sa includa si amatori si profesionisti). Mersi mult

  2. legardere

    uite premiile ca sa vezi mai bine cine a fost apreciat de juriu
    http://www.rompres.ro/selectii.php?c=10&q=Actori%20amatori

  3. plinadeideibune

    eu am fost luni(si, evident, miercuri:) ). mi-au placut tare mult cei de la Esperom; promit baietii. iar marti am inteles ca cei de la Ludic au condus seara. iar miercuri noi, evident ;))

  4. legardere

    Fara sa incerc sa jignesc pe nimeni, dar spectacolul pus in scena a condus seara prin cu totul alt ceva decat ceea ce ar trebuii sa fie un spectacl de teatru (dupa cum a spus si juriul intr-un cadru privat)

  5. legardere

    E vorba de cei de la Ludic, ca sa nu existe confuzii, e drept ca nici celelalte piese nu au excelat mai departe de cat a fost premiat (chiar daca Moft a avut putin noroc la premiul pentru spectacol, fiind mai mlt influentat de cel pentru regie, care iar zic ca a fost meritat)
    Iar Esperomul, e o trupa care are vechime mai mare decat multi dintre actorii care au fost pe scena, fiind o trupa care a participat acolo ca s-a aintamplat sa aiba UN STUDENT in trupa, parca miercur a zic cel care a luat cuvantul ca interpretii rolului principal si rolului feminin din spectacol au 16 ani!!!!!!!!!!!!
    PAI ASTIA SUNT ELEVI SI FATA A LUAT PREMIU CA STUDENT!!!!!!
    P.S. Eu nu am vazut spectacolele de luni, si chiar mi-as fi dorit sa vad performanta celor care din distributie de 4 personaje, 3 au plecat acasa cu premii.

  6. plinadeideibune

    eh, de ce sa fim rai acum? festivalul a trecut. iar eu cred ca cei de la esperom sunt toti studenti. nu de alta, dar ne-am ciocnit prin regie la bere si mi-au spus ca stau in camine studentesti. de ce ar face asta daca nu ar fi studenti?

  7. vaal

    am citit toate parerile. multumesc mult pentru raspunsuri… nu s-a pomenit nimic de unnamed si piesa lor in conditiile in care am vazut ca au luat un premiu de interpretare masculina…poate sa zica cineva ceva?

  8. legardere

    Unamed-ul a avut o piesa pe care eu personal nu am inteles-o, dar au jucat destul de bine, parerea mea este ca lupta s-a dat intre ei si cei de la Ludic pe interpretari in roluri principale (repet nu am vazut prima seara).

  9. dan_keta

    Pareri…pareri

    Este drept ca n-am fost decat luni si miercuri, evident, dar…
    disecam un pic?
    Eu cred ca trupa Calandrinon au avut parte de cea mai buna conceptie artistica. N-au dat cea mai buna interpretare dar…
    Se pare ca Ludicul au dat cea mai buna interpretare dar sa vedem din care parte e privita treaba asta!
    Cum privim actul teatral de pe scena?
    Adik cu ce ochi? Al unui regizor de la National care e oripilat de o pereche de chiloti! Sau al unui om care vrea sa i se puna mintea la contributie, sa inteleaga “carligele” care i se dau, sa gandeasca la metaforele aratate, sa la disce, adik sa munceasca cu mintea!

    Sa amintesc despre spectacole montate pe scene “celebre” cu acte explicite…sex…nuditate, etc.?
    Adica, daca sunt amatori pe scena nu au voie sa faca decat “cutie italiana” curata, clasica, dulceaga, fara sa se atinga de neconventionalul.
    Mda, din unele perspective e mai greu de inteles!

    Dragilor, treaba asta ma cam duce cu gandul la “Cantarea Romaniei”. Mai batran fiind stiu foarte bine fenomenul. Asta e perspectiva cu care este privit teatrul amator!
    Daca am fi profesionisti, adica cu diploma, am putea face orice pe scena, fara bariere, dar “voi amatorilor, stati cu botul pe labe, sa nu indrazniti sa faceti vreo provocare ca sunteti penibili, obsceni, etc…
    Hai sa fim seriosi! Am vazut spectacole de amatori care erau mai bune dect unele “Nationale”.
    Revenind la Studentii nostrii, un lucru e cert: se vrea si altfel si asta e un mare castig.
    CINE ARE URECHI DE AUZIT SA AUDA, CINE ARE OCHI DE VAZUT SA VADA, SI CINE INTELEGE SA DUCA VORBA MAI DEPARTE!
    In rest, numai de bine si spor tuturor care au microbul in sange.

    Sefu’

  10. Bogdan Gagu

    hai sa o luam pe trupe… o sa analizez cu ochi de regizor carcotas… dar obiectiv… pe cat se poate… nu ca doamna Alice Barb care daca nu era Ivascu cine stie pe unde ajungea. Noroc ca a scos-o el in lume. dar tot o regizoare de duzina a ramas.

    Calandrion

    o idee excelenta, dar care a ramas la stadiul de idee. nu a fost dezvoltata. mi-ar fi placut sa vad o nebunie, mai ales ca ionesco permite lucrul asta… joc actoricesc slabut. dar acceptabil la nivel de amatori. mi-a placut ca au fost originali si ca au incercat sa aduca o umbra de neconformism si de underground teatral… dar… iar revin… prea putin. acest lucru tine de lipsa de experienta. Cand faci o nebunie pai trebuie sa fie o nebunie pana la final, nu doar punctat ci asumat… pentru conceptie merita un 8 pentru joc actoricesc un 6, pentru idee 9, pentru miscare scenica 7.

    Esperon

    nu am reusit sa il vad pentru ca eram la cabine. am vazut la repetitie un fragment… Clasic! de apreciat este varsta actorilor, lucru pentru care dau un plus. poate o sa vad spectacolul cu alta ocazie.

    arlechino

    desi am jucat in piesa pot sa spun ca jocul actorilor poate avea o medie de 6. miscare scenica buna, interactiunea cu publicul, carligele la public care au prins, sala a ras si a apludat 40 de minute. iar doamna alice barb a spus ca nu trebuie sa ne luam niciodata dupa public ca el nu stie ce vrea. Bravo doamna alice. imbinarea video cu momentele de chitara si actare a fost foarte bune. Ceea a facut sa o deranjeze pe doamna alice barb este o scena fireasca, umana… o scena care se petrece in intimitate. Un barbat poate face asa ceva in intimitate, e posibil, vorba lui dan victor. dar de asemenea in intimitate si femeia poate face multe chestii care pot fi considerate vulgare sau obscene.. dar e un firesc al fiintei umane. Scarba generata doamnei aminitite mai sus e nejustificata. Oare ea cu Ivascu in intimitate ce fac? dragoste sau sex?

    unnamed

    o idee excelenta dar care a fost pastrata prea jos. piesa nu a fost crescuta, a fost monotona. jocul actorilor slabut cam de un 6. baietii care au facut pe mosnegii si pe beatul… pentru doamna alice barb asta inseamna sa fii actor… Doamna sa stiti ca actorul e cel care reuseste sa fie liber pe scena, sa aibe o naturalete umana. Spectacolul a fost bun. mi-au placut si carligele aruncate la public, cu balerinul, cu mimarea lui Benny Hill, cu fitoasele si bulanele aruncate pe scena. Personajul care punea servetele pe jos foarte tare. doar ca glasul ei era in neconcordanta cu greutatea textului pe care trebuia sa il spuna… prea jos. Finalul mi s-a parut extraordinar. Chiar daca piesa e putin dusa in metafizica a prins. Pacat ca doamna alice barb nu intelege acest gen de spectacol, a spus ca nu a inteles nimic din elefanteii astia… Doamna ati putea sa mergeti la cititi niste ziare si sa va lasati de teatru nu e de dumneavoastra. Conceptie artistica 8, miscare scenica, 8, idee 9.

    Moft

    nu vreau sa jignesc pe doamna care a facut regia la piesa dar de-asta a castigat… era pe gustul doamnei alice barb, regizoare la TNB. Spectacolul a excelat in grandoare, o lafaiala actoriceasca de TNB. Copiii saraci nu au avut nicio vina. Au fost super ok, prea buni la varsta lor. Dar regizorul ar trebui sa stie ce sa le spuna la actori sa faca. adica sa isi pastreze linia personajului. cine e orb cum e orb, ce face ca orb. Ideea are 9 de la mine. buna. dezvoltata. miscarea scenica 6, jocul actorilor 7. Fetita care a cantat in final nota 10… o voce foarte buna, chiar daca a scapat pe ici pe colo din cauza emotiilor…. imi pare rau ca nu a fost lasata sa termine melodia… merita… aceasta fata are talent, dar a dezavantajat-o rolul… pacat… sa stiti ca poate mult doamna regizoare alice barb… merita premiu pentru actor in rol secundar… finalul slab nesustinut, facut sa fie… de ca la TNB

    Ludic

    nota 9 pentru jocul si interpretarea actorilor. au fost naturali pe scena… el mai bun ca ea… dar au fost buni. si-au crescut personajele le-au pus carne pe ele, au adus un final… o piesa reusita. miscare nu a fost si unde a fost se vedea ca e putin fortata. aici la miscarea scenica nu as da decat un 6. regizorul nu a gasit solutii sa ii miste, nu ca ar fi trebuit. textul se sustinea singur. conceptie artistica 8, idee 7. Le reprosez celor de la ludic ca nu au avut grija la detalii. de ce tocmai lor? pentru ca sunt buni si la nivelul lor ar trebui sa stie ca orice detaliu conteaza. detalii ratate: varsarea cutiei de bere, calcarea pe chestiile din geanta. Finalul foarte bun, extraordinar dar ar fi trebuit ca cei doi baieti sa se sarute ca sa sustina intreaga piesa… era normal, era justificat… eii… daca se intampla asta doamna alice barb innebunea, oricum am inteles ca atunci cand a vazut burta baiatului s-a ridicat si a plecat… si spunea ca o sa aibe cosmaruri cu burta lui. foarte tare. Nerusinarea din partea ei a fost cand la intalnire i-a spus regizorului de la ludic ca de ce nu a ales o piesa linistita fara burti goale… acest lucru mi se pare o impertinenta din partea ei. Marea regizoare Alice Barb… nevasta lui George Ivascu,,, mi se face rau…

    bravo Ludic! ati meritat sa ma ridic in picioare!

    cam asta e parerea mea pe scurt despre piesele din concurs si despre minunata alice barb…

    eu dau dreptul la replica… nu ca domnul andrei gherghe care a postat ceva pe blogul lui despre arlechino si monstruozitatea si obscenitatea petrecuta acolo si nu a lasat dreptul la replica… bravo domnule andrei…

    sa auzim numai de bine si pana data viitoare
    actati! asta face un actor acteaza si nu gandeste!
    pa!

  11. legardere

    Suntem toti contrariati de faptul ca se incearca impunerea teatrului clasic pentru trupele de amatori, dar avand in vedere ca vin din mediul asta pun si eu o intrebare: de ce cam toti cei care nu au abordat asa ceva nu au reusit sa-si faca treaba?

    Eu personal sunt de parere ca teatrul clasic este cel care ne formeaza ca actori, diferenta este ca (teoretic) actorul “profesionist” (adica ala cu diploma in mana, in timpul facultatii a studiat teatrul clasic ceea ce ii ofera posibilitatile de a intelege mai usor necesitatile de ordin interpretativ pentru un rol din teatrul absurd si alte abordari moderne ale ideii de teatru.

    Din punctul meu de vedere ii felicit pentru curaj, dar nu este nevoie numai de asa ceva, personal as “risca” o asemenea idee, dar totusi cu o oarecare strangere de inima, desi in cei 2 ani de teatru m-am luptat cu roluri diverse, chiar as putea spune cu tipologii umane total opuse. Sa nu uitam ca un personaj trebuie intai inteles si de-abia apoi interpretat, ori partea cu intelegerea lipseste in multe cazuri trupelor de amatori, tocmai de aceea pe plan international este folosit si un al treilea tip de denumire in descrierea trupelor de teatru: teatrul semiprofesionist, adica oameni care chiar fara diplomele alea (atat de necesare in Romania - amatorii) sunt acceptati in competitie cu cei cu diploma (profesionistii), si in multe cazuri se mai si bat cu ei de la egel la egal.
    Diferenta este data de studiul care apare, atat la nivel de personaj, cat si la nivel de subtext, si legaturi intre personaje (in special intre personajele care nu apar impreuna pe scena decat foarte putin, sau chiar de loc).

    Inca un detaliu: draga Bogdan ai ridicat problema vocii domnisoarei de la Unamed, dar zbieretele (pentru ca efectiv asta au fost) care au acompaniat toata piesa celor de la Moft sa inteleg ca te-au incantat?

    Si ca un ultim punct, sunt de acord vreau sa mi se puna mintea la contributie, dar totusi sa fiu avertizat de ce va aparea pe scena, si aici ma refer exclusiv la cei de la Ludic, care poate au reusit coeziunea intre personaje, interactiunea cu publicul (sau cu o parte a publicului), dar eu personal era sa ma ridic in picioare (pentru a parasi sala) inainte de terminarea piesei, pentru a scapa de agresiunea la care eram supus (DIN NOU - desi parca agresiunea cotidiana este mai moderata!!!!). Aici e problema daca studiem putin exprimarea doamnei Barb, nu ca publicul nu stie ce vrea, ci ca o parte a publicului NU VREA ASA CEVA, iar noi in adrul uni asemenea eveniment trebuie sa “actam” si pentru cei care nu vor asa ceva.
    Si o ultima intrebare: daca am fi facut un sondaj intre spectatori la iesirea din scena, ce crezi ca a ramas in memoria majoritatii spectatorilor? Parerea mea este ca raspunsul a ar fi fost “mult cacat pe scena” pentru ca textul de la Ludic cam la asta poate fi redus.

    Si sa inchei ca ma intind destul de mult. Multumesc bunului Dumnezeu ca Regizorul care ne coordoneaza si care ne formeaza ca actori alege preponderent piese clasice, si asta nu pentru ca nu ar fi capabil sa puna in scena alt gen de piese, dar experienta echipei de care dispune la nivel interpretativ nu ii permite sa abordeze alt gen de teatru.

    Si hai sa ma si “desconspir”:

    Cu respct,
    Puiu din “Comedia zorilor”

  12. dan_keta

    Draga “Puiu”, esti tanar, si asta e in avantajul tau, dar sa-ti explic eu , care sunt trecut de prima tinerete, cam ce intelege InDArt-ul prin teatru amator.
    Dar sa o ia cu inceputul. Pe vremea cand voi nici nu erati in conceptie se juca teatru la nivelul unor trupe improvizate in diferite institutii (mai ales brigada artistica sau montaje literar artistice, nu rade ca asa era, interaba-ti parintii). Institutia respectiva angaja actori sau regizori profesionisti (mai scoteau si ei un ban) si se formau niste grupuri cu care se participa in marele si singurul festival national:Cantarea Romaniei. Si se montau piese. Clasice. Ok. Atat, se intalneau de 2-3 ori pe saptamana 2- 3 ore si lucrau la piesa. Bun. Asta era stilul. Iti spune ceva stilul asta? Se mai practica? Eu spun ca da!
    Bine, dupa revolutie este alta deshidere pentru manifestarile astea dar…
    Uite cum intelegem noi sa facem teatru, fie el si denumit de amatori.Ai amintit mai sus de teatru semiprofesionist. E buna definitia, exact pe ce ne axam noi. Cum?
    In primul rand nu ne strangem sa facem o piesa. Mai Intai ne strangem sa invatam sa ne miscam pe scena, sa invatam sa realtionam cu ceilalti, sa facem dictie, improvizatie si cam tot ce trebuie sa stie un actor.Asa putem sa abordam orice fel de gen al teatrului. Asa intelegem noi sa fim “amatori’, nu oricum. Copii nostrii invata intai ce este scena, ce trebuie sa simta pe ea, cum trebuie sa aibe grija de ceilalti, cam ce inseamna sa spotesti, sa frazezi, sa tipi, sa transmiti spectatorului.
    Asta vrea InDArt-ul sa faca la nivel de amatori. De aici si tonul lui Bogdan. Noi incercam sa schimbam viziune oamenilor asupra amatorismului in teatru. Sa ajungem acolo cum spuneai tu ca se intampla in strainatate, smiprofesionisti, ca daca am avea si diplome…
    Sper sa intelegi cam ce am vrut sa zic, si sa stii ca am pus si noi Cehov, Musatescu, etc. Clasic, da! Toti trebuie sa treaca pe acolo, sunt de acord cu tine dar…hai si cu ceva nou, ceva evolutiv.

    Cu drag
    Sefu’

  13. sweety

    puiule eu nu iti inteleg revolta manifestata mai sus!

    ce te-a suparat mai tare? faptul ca pledez pentru un teatru neconventional sau ca i-am apreciat pe unii si despre esperon nu am spus decat ca sunt clasici?

    din cate stiu regizorul vostru este un domn in varsta! sper sa nu ma insel! stii ce i-a facut doamna Alice Barb la intalnirea minune intre coducatori? nu cred!

    nu lua apararea unor dinozauri care au gasit niste locuri de piele spurcata… incearca mai bine sa ai pareri personale.
    Nu am zis ca clasicul e rau. e extraordinar daca e facut asa cum trebuie.

    si apoi spui ca in scoala de teatru se invata nu stiu ce sau nu stiu cum. punem pariu ca ceea ce se invata in 3 ani de scoala de teatru copiii din indart invata mult mai repede si mult mai profund.
    si la noi in trupa sunt fete de 17 ani care pot pune la zid studentii de anul patru la actorie.

    si iti fac o invitatie! la o drama! o sa vezi cum pot niste copii fara diploma sa faca oamenii sa planga pe viu.

    chiar crezi ca ARTA are nevoie de o diploma? doar imbecilitatea romaneasca cere asta!

    pentru a fi profesionist nu ai nevoie de diploma ci de un crez al artei. cine nu are asta mai bine se face fermier, sigur castiga mai mult!

    drag
    bogdan

  14. Puiu

    Draga Bogdan in primul rand o atentionare: Doamna Alice Barb a ramas cu gura cascata cand a auzit cine este, a intrbat doar “cati ani are”. Stiu tot ce s-a discutat in acea intalnire pentru ca eu am fost acolo, in calitate de reprezentant.

    Legat de trupa si regizor, dansul este in varsta, dar nu ne bag pumnul in gura, daca vrem sa punem o piesa mai neconventional in scena ne sprijina, o evitam noi pentru ca nu avem trupa cu care sa abordam asa ceva a (nu prea exista interprete cu o vechima mai mare de 2 ani), si stimate domnule Sefu’ sa stiti ca tot cam la modul asta lucram si noi, ceea ce cred ca ati putu vedea si pe scena.

    Faptul ca nu a fost apreciata piesa noastra de catre tine nu am luat-o in nici un fel, nici nu aveai cum sa o apreciezi, ai intrat in scena dupa spectacolul nostru, deci erai la cabine (lucru normal de altfel), tot dincauza asta nu am putut vedea nici eu spectacolele de luni. Repetitia la noi nu a prea existat pentru a nu ne obosii actorii (totusi la 16 ani sa pleci cu noaptea in cap, sa repti pe bune si sa si joci dupa la randament maxim e cam greu), ceea ce ai vazut tu la repetitii au fost niste puncte are aveau legatura cu partea tehnica, heblu, reflectoru x, muzica etc.
    Si totusi cu toata prevederea noastra interpretul principal a fost la un nivel mult scazut fata de ce joaca el, e drept si ca a fost premiera in versiunea asta ( a fost 1 act si 1 sfert din 3) dar nu are rost sa dezvoltam problema asta, sunt treburi de bucataria noastra interna, din care am invatat si pe care le vom avea in vedere pe viitor).

    Nu am nevoie de astfel de invitatii pentru ca le asta stiu ca se poate, talentul daca este exploatat uimeste, o vad si in trupa noastra.

    Oricum eu sunt dator cu o invitatie la Sefu’ pe care o voi lansa in momentul in care cunosc data oficiala, cert este ca va fi la inceptul lunii mai (paradoxal va fi tragicomedie - Patima rosie a lui Sorbul), deja am ajuns la nivel de finisaje, deci este cert ca in preajma sarbatorilor Pascale va fi gata piesa, dar avem o olimpica in trupa si se amana premiera.

    Si legat de timpul alocat repetitiilor, nu avem nici noi mai mult de 2-3 ore pe zi, dar cand contorizam 2-3 ore pe zi timp de 3-4 luni (sau chiar 6 cat avem la Patima Rosie, cu mici pauze)se ajnge la muuuulte ore de munca pentru un rol.

    Chiar nu inteleg de ai impresia ca ma deranjat faptul ca pledezi pentru un teatru neconventional, e dreptul fecari om sa isi exprime opinia si sa si-o argmenteze, singurul lucru care am vrut sa il scot in evidenta a fost faptul ca oamenii aia nu au fost pregatiti pentru asa ceva, si asta s-a vazut.

    Oricum sper sa avem ocazia sa discutam dupa premiera.
    .
    P.S. Tot atunci imi iau angajamentul sa va pun in contact cu conducerea institutiei, poate vom avea ocazia sa va gazduim cu un spectacol in “mica” noastra sala.

  15. nati

    va contrati degeaba. ganditi la fel si nici nu va dati seama.
    as fi tare curioasa sa va vad jucand ‘patima rosie’. daca-l jucati in bucuresti, va rog frumos sa anuntati, chiar vreau sa vin…
    nu va mai suparati. e loc pentru toata lumea pe scena asta uriasa, indiferent de credinte sau viziuni.
    voi, baietii, ati dat mult. am spus si mai sus dar ma repet ‘a mia oara’, ca sa-l citez pe sipica: promiteti. dar nu pot sa inteleg in ruptul capului de ce te-ar interesa sa bagi strambe dupa ce faptul a fost consumat. poate sunt eu prea flower power..

  16. dan_keta

    Pornisem de la faptul ca nu este apreciat teatrul neconventional. Ca juriul, cel putin la acest festival, a incorsetat exprimarea actorilor in tipare.Apoi, eu nu am nimic cu voi si cu regizorul vostru. Oricum stiti ca v-am apreciat pentru prestatie. Eu v-am vazut din sala. Cu bune cu rele se vede munca voastra si stiu ce inseamna munca asta.Si vorba lui Nati ne contram degeaba :D
    Astept invitatia pt Patima. si mai disecam atunci.

    Cu drag
    Sefu’

  17. Puiu

    Hai sa nu mai intram in polemici. Totusi vreau sa va atrag atentia asupra unui ultim detaliu: poate ca doamna Barb a fost mai vehementa, dar nu numai dansa a atentionat modul cum sa facut teatru in unele cazuri.

    Cred ca gresesc ca fac asta dar cu ce au zis oamenii aia acolo chiar au cam avut dreptate. Nu este nevoie sa umplem scena de boarfe si alte mizerii, si nici nu este nevoie sa aducem in scena un spectacol care are un limbaj mai putin “estetic” decat cel de mahala, UNDE AU GRESIT? UNDE AU INCERCAT SA INCORSETEZE? Sau poate ca am inteles eu prost? Nu stiu.

    Oamenii aia chiar au apreciat ideiile frumoase, metaforele EXACT TREBURILE CARE AU PUS PUBLICUL LA UN EXERCITIU DE GANDIRE.

    Hai sa nu mai continui ca iar intram in polemici care pana la urma sunt mancatoare de energii si mai ales inutile. Si noi ca si voi vrem sa facem teatru de calitate, si sa obtinem da la spectatori aprecierea pentru munca celor care nu au o hartie in bagaj, dar fac munca asta aproape de nivelul, daca nu chiar peste, celor care au acea diploma de “actor”.

    Mult spor la munca, si cat mai multe succese.

    Cu respecte
    Mihai

  18. Snowwhite

    Ok. O sa iti pun o intrebare, Puiule: De ce Bleont are voie sa intre doar in boxeri pe scena si sa inceapa cu “Romania! Romania!” (ca poe stadion, stii si tu cum e) intr-o piesa de-a lui Caragiale (”O scrisoare pierduta”), iar actorii amatori nu au voie sa faca lucruri asemanatoare?
    Poate pentru ca Bleont e Bleont si are o diploma si nu il condamna nimeni.
    Sa nu se inteleaga gresit! Nu am absolut nimic cu omul acesta. Il respect, chiar (ca om. ca actor… ma mai gandesc :D).
    La asta s-a referit Bogdan si nea Dan. Faptul ca o diploma iti da dreptul la o multime de chestii. Chestii pe care un amator daca le face este imoral si farea etica.
    Sa imi spuna si mie cineva: Cand a fost arta morala? Ori poate si Caragiale a gresit cand si-a ales personajele vicioase?
    Hmmmm… cam greu de crezut. Totusi, este cel mai mare dramaturg romana, nu?

    Vrem sa face, intr-adevar, teatru de calitate. Dar atata timp cant actorii profesionisti vor da ceva publicului care, in multe cazuri, nu este tocmai bun din punct de vedere calitativ, noi, amatorii, vom avea de pierdut. Sau poate o sa se trezeasca publicul cu un gust amar de la atata subcultura si o sa aiba pofta de ceva cu adevarat calitativ.

    Cu drag,
    Alexa

  19. sweety

    Mai copii, decat sa ne scotem ochii mai bine mergem si noi la…las’ ca stiti voi… Alexandra, este adevarat ce spui cu atat foc, dar fiecare are dreptul la pareri, deci, eu spun asa: hai fratilor sa dam cu totii la facultatea de ACTORIE, sa avem DIPLOME si sa ne dezbracam cu totii pe scena, nu? Ca doar asa nu o sa mai fim criticati. Faptul ca s-a vorbit despre lucrurile aste, mie mi se pare ca este in avantajul nostru: stiti voi, si publicitatea negativa este tot publicitate.
    …”ma refer exclusiv la cei de la Ludic, care poate au reusit coeziunea intre personaje, interactiunea cu publicul (sau cu o parte a publicului), dar eu personal era sa ma ridic in picioare (pentru a parasi sala) inainte de terminarea piesei, pentru a scapa de agresiunea la care eram supus” dar ce au facut copii astia doi pe scena, Puiule de ai vrut sa te ridici si sa pleci? Nu ti-a placut burta baiatului? Dupa parerea mea, asa cum a zis si bogdan, chestia asta e absolut normala! In intimitate puteau face orice.Parerea mea, asa cum si la trupa Arlechino, actul acela era perfect justificat. Dar asta se intampla in Romania, mai ales la “amatori” toata lumea e oripilata…de ce? pentru ca se arata o scena din viata unor tineri, din intimitatea lor.De ce la TNB se poate juca o astfel de scena, cu actori “profesionisti” si amaorii nu? Dileme…
    Va imbratisez
    Drag, sweety

  20. sweety

    si tin sa mai spun ceva chiar daca Puiu nu o sa fie de acord cu mine, dar este parerea mea si a colegilor care i-au vazut pe cei de la Ludic: Baiatul asta merita premiul pentru cel mai bun actor.
    Un 10 pentru Ludic!
    Drag, Sweety

  21. Snowwhite

    Nu pot sa vorbesc despre ludic. nu i-am vazut.
    Nu vreau sa iau nimanui dreptul la opinie, doar ca mi-am spus-o si eu pe a mea! atataa tot. :D
    Si am lansat cateva intrebari… poate retorice, poate nu.

    poopici
    Alexa

  22. Puiu

    Mai Sweety tu nu intelegi ca nu am nimic cu ce au facut oamenii aia pe scena? Am zis si o repet: la capitotul joc au reusit, au fost la inaltime, si ai dreptate s-a batut pe bune tipul pentru cel mai bun interpret intr-un rol principal. Ce mi-a creat scarba a fost limbajul obtinut in urma traducerii si adaptarii textului.
    Poate sunt eu mai pudic de felul meu, sau am urechile mai sensibile, dar repet imi ajunge ce aud pe strada (sa nu mai zic pe stadion), nu vreau sa vad asa ceva pe scena.

    Un lucru e sigur nu UNATC-ul este solutia.
    cel putin nu in opinia mea.

    Cu stima
    Puiu

  23. dan_keta

    Hi,hi,hi. Asta da tema pentru work-shop.Poate o dezbatem la festivalul AMA-torissima in toamna! Eh, ce ziceti?

    Sefu’

  24. Puiu

    Ne invitati? Ca noi venim cu placere :))
    Oricand suntem invitati vom incerca sa onoram o invitatie. Astept cu cea mai mare nerabdare detalii, daca vreti o piesa clasica noi vom fi acolo, chestii de astea mai moderne… hm… nu stiu zau daca vom avea.

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.

Despre Teatrul InDArt

Suntem familia InDArt. Va asteptam si data viitoare cu placere!