o lectie invatata pe deplin
sa arzi de nerabdare sa iesi sub lumina orbitoare. sa calci pe cuie cand nu esti pe scena. sa ti se stinga vocea cand nu vorbesti pentru ei… asa ar trebui sa fie, nu?
si totusi, uneori e munca si atat. arzi de nerabdare sa se stinga lumina si sa dormi, sa nu mai stii. calci pe cuie cand te invarti in cercuri in jurul unui personaj pe care nu-l poti defini. ti se stinge vocea pentru ca ai uitat textul… uneori e atata frustrare incat iti vine sa tragi cortina si sa te ascunzi in culisele vietii reale, unde e mult mai usor sa fii consecvent cu tine insuti.
dar cand ai cu cine construi, cand simti mana de energie a celuilalt asezandu-se calda pe umarul tau, cand o privire iti poate insufla mai multa viata dcat un an plin de evenimente, ai tendinta sa uiti..
ideea de baza? fara partenerul potrivit poti fi cel mult teatral. am aflat asta sambata. am invatat ceea ce nu intelegeam pe deplin..
e indescriptibila senzatia de a te privi prin ochii celui cu care lucrezi. inegalabil sentimentul de a ajunge la final impreuna. minunata datoria pe care o ai fata de partenerul de scena…
si da, partenerul potrivit poti fi si tu insuti daca alegi sa fii liber si deschis..
Posted in Povesti si povestiri... de InDArt
March 31st, 2008 at 2:25 pm
Nici nu știi câtă dreptate ai! De multe ori, contează și partenerul, care te poate „afunda” sau te poate ridica. Este minunat când partenerul de scenă „îți ridică la plasă”, la fel cum unul sau mai mulți care pur și simplu nu sunt acolo te pot scoate din stare, cauză din care începi să uiți textul, să uiți mișcarea, sau să faci totul mașinal, fără niciun fond, fără niciun simțământ sub piele. Și atunci devii fals, joci teatru ca la o serbare școlară sau ca la Moș Crăciun, când spui și tu o poezie ca să te audă mama și tata și să se laude colegilor: „Uite-l, mă, pe fi’-miu.”…
Bine, ideal ar fi ca un astfel de partener să nu reușească să te tragă după el, așa cum un public gălăgios nu ar trebui să te influențeze, dar îți trebuie o doză imensă de răbdare și de concentrare. Există însă și momente când trebuie să-l tragi pe celălalt după tine, pentru că, la un momendat, poate veni și momentul în care TU vei fi jos și vei avea nevoie de partenerul care să te ridice.
În fine, teoria e lungă și putem dezbate mult pe această temă, de la compatibilitatea partenerilor și mergând chiar până la interesele și felul de a aborda prezența pe scenă a celor care lucrează împreună pe bucata asta de scândură.
Cer senin!
April 1st, 2008 at 4:40 pm
Nici nu stii cata dreptate ai!
Simti de multe ori teama atunci cand trebuie sa joci cu un partener pe care nu il “simti” de nicio culoare si care, din diferite cauze (se inchide in sine sau chiar nu are ce transmite), iti creeaza un stres suplimentar.
Stiu, teoria spune ca tu, ca actor, trebuie sa-ti faci treaba si sa fii pe stare, indiferent de ce se intampla in exteriorul tau, dar… suntem oameni, nu?
April 2nd, 2008 at 10:43 am
neata la toti, ca va scriu de la munte cu inspiratie proaspata:)
Cristi, ai dreptate intr-o oarecare masura…pentru ca “regula” (care o fi ea) spune ca daca se intampla ceva cu partenerul de scena? ce faci? Dublura trebuie sa joace…ce faci tu? tu, inghiti in sec si joci…plangi si joci, suspini si suferi dar trebuie sa joci. Asta e!!! Pentru noi a fost si mai greu! De ce? Pentru ca noi jucam impreuna de mai bine de un an jumate, pentru ca daca ma uit putin in urma, mai avem cateva spectacole impreuna, si pe langa asta, si cateva pastile (”cateva” ca nici nu le mai tin socoteala, la cat de multe au fost!). Trebuie sa te mulezi, sa accepti situatia…nici unul din noi nu a vrut, dar asta e deja alta discutie.Ma bucur si ii multumesc lui Dumnezeu ca nu a trebuit sa ne lasi balta. Restul nu mai conteaza!:P Eu va iubesc pe toti si sa stiti ca doare cand unul din noi trebuie sa ne spuna “adio” aviz un caz recent.Dar asta e viata… Show must go on!!!!
April 2nd, 2008 at 10:44 am
Doamna profesoara de limba si literatura romana, sau d-na diriginta, daca ati gasit greseli va rog sa intelegeti: AERUL DE MUNTE:P
April 16th, 2008 at 5:26 pm
Mie imi place o vorba: ajuta-ma sa te ajut. (iar raspunsul umoristic ar fi: Ajuta-te singur)
Ideea e ca poti contribui si tu un pic la ajutorul pe care ti-l da celalalt. Nu trebuie sa stai nemiscat si sa astepti pasiv lucrul asta, trebuie sa contribui si tu ca celalalt sa te ajute. Sa faci un pic cadrul.