Brooke si spatiul gol
Mai jos postez un pasaj din cartea lui Brooke “Spatiul GOL” si as vrea sa comentati. O sa vedeti ca e vorba despre regizor in special. Trebuie sa intelegi rolul regizorului si de asemenea responsabilitatea lui asupra textului si a actului creator. Stim cu totii ca atunci cand un spectacol iese prost e vina regizorului. Fie conceptie proasta, fie alegerea actorilor proasta, fie si fie si fie…
Repet: nu cautati sa fiti academici, nu cautati formule sofisticate. Libertatea si sinceritatea sta la baza fiintei voastre.
Astăzi, un autor se amăgeşte singur dacă el crede că poate “folosi” drept vehicul, o formă convenţională.Acest lucru era adevărat atunci cînd formele convenţionale erau vii pentru publicul lor. Acum, cînd nici o formă convenţională nu mai rezistă, chiar şi autorul căruia nu-i pasă de teatru ca atare, ci numai de ceea ce încearcă el să spună, e silit să înceapă de la bază, de la a-şi pune chiar problema naturii exprimării dramatice.Nu există altă ieşire decît dacă el nu e gata să se aşeze într-un vehicol de mîna a doua care nu mai merge şi care e improbabil să-l ducă unde vrea să meargă. În acest caz, problema adevărată a autorului şi problema adevărată a regizorului merg mînă-n mînă.
Cînd aud un regizor spunînd volubil că slujeşte autorul, lăsînd piesa să vorbească prin ea însăşi, devin suspicios, pentru că aceasta e cea mai grea meserie din lume.Dacă nu faci decît să laşi piesa să vorbească, s-ar putea să nu scoată un sunet.Dar dacă vrei ca ea să fie auzită, atunci trebuie să atragi sunetele din ea.Aceasta cere multe acţiuni deliberate iar rezultatul poate fi de o mare simplitate.Totuşi, să-ţi propui “să fii simplu” poate fi ceva negativ, o eschivare facilă de la paşii exacţi către un răspuns simplu.
E un rol ciudat acela al regizorului:el nu cere să fie Dumnezeu şi, totuşi, rolul său implică acest lucru.El vrea să fie cineva supus greşelii şi, totuşi, o conspiraţie instinctivă a actorilor îl face arbitru, pentru că tot timpul e o nevoie disperată de un arbitru.Într-un fel, un regizor e întotdeauna un impostor, o călăuză de noapte care nu cunoaşte zona, dar nu are de ales:trebuie să călăuzească, învăţînd drumul pe măsură ce merge.A fi mort înseamnă să aştepţi atunci cînd nu recunoşti această situaţie, şi speri tot binele cînd trebuie să înfrunţi tot răul.
A fi mort înseamnă să revenim la ideea de repetare:regizorul mort foloseşte formule vechi, metode vechi, glume vechi, efecte vechi, începuturi şi sfîrşituri de scene din propriul stoc.Şi asta se referă şi la partenerii lui, scenograful şi compozitorul, dacă nu pornesc de fiecare dată la drum de la nimic, de la întrebarea deşartă şi în acelaşi timp adevărată:de ce costume, de ce muzică, în ce scop? Un regizor mort este acela care nu pune la îndoială reflexele condiţionate pe care orice compartiment din teatru le conţine.
De o jumătate de secol, cel puţin, se acceptă că teatrul este o unitate şi că toate elementele sale trebuie să fie îmbinate - şi că asta a dus la apariţia regizorului. Dar, în bună măsură, aceasta a fost o chestiune de unitate exterioară, o îmbinare exterioară a stilurilor astfel încît stilurile contradictorii nu diferă.Dacă ne gîndim cum poate fi exprimată unitatea internă a unei opere complexe, s-ar putea să aflăm exact contrariul:că un conflict al ceea ce e exterior e chiar esenţial.Dacă mergem mai departe şi ne gîndim la public - şi la societatea din care provine acesta - adevărata unitate a tuturor acestor elemente poate fi cel mai bine slujită de elemente considerate după alte standarde drept urîte, discordante şi distructive.
O societate stabilă şi armonioasă ar avea nevoie să caute în teatre numai moduri ale reflectării şi ale reafirmării armo-niei sale. Astfel de teatre n-ar putea să-şi propună unirea distribuţiei şi a publicului într-un mutual “da”. Dar o lume schimbătoare, adesea haotică, trebuie să poată alege între o sală care oferă un “da” nesincer sau o provocare care sparge publicul în fragmente de “nu” vii.
Posted in Seminarii InDArt
April 14th, 2008 at 6:07 pm
Daca acele probleme adevarate ale actorului si ale regizorului merg mana-n mana,de ce ,atunci cand un spectacol iese prost este vina numai a regizorului sau numai a actorului??atunci cand regizorul se implica in de-ajuns in dirijarea actorului pe scena,iar spectacolul, fie ca iese bine,fie ca iese prost regizorul da vina automat pe actor,pentru ca el(regizorul)crede ca a depus destul efort pentru a pune spectacolul pe picioare, si actorul la fel.Din punctul meu de vedere as zice ca regizorul trebuie sa treaca prin aceleasi etape ca ale unui actor pana sa ajunga regizor si pentru a avea potentialul psihic si imaginativ de a pune o piesa in scena,sau de a turna un film trebuie sa se puna in pielea “personajului”(actorului),pentru ca poate actorul nu are aceeasi creativitate ca a regizorului,iar la sfarsitul spectacolului ,regizorul este nemultumit de prestatia din piesa si oricat actorul ar munci sa-l multumeasca pe regizor prin a-si transpune un rol ,el tot ar avea originalitate ,individualism in transpunerea rolului . In fiecare din noi exista incapatanarea de a avea cate o frantura din ideile noastre cand e vorba de personaj si nu intotdeauna sunt la fel cu cele ale regizorului.
April 14th, 2008 at 7:25 pm
O sa incerc sa vorbesc din experienta proprie.
“e silit să înceapă de la bază, de la a-şi pune chiar problema naturii exprimării dramatice”
Da, autorul are multe responsabilitati atunci cand concepe un text. Stiu (de fapt banuiesc) cat efort depune profesorul meu de teatru atunci cand scrie ceva pentru noi sau cand alege un text consacrat pentru a fi pus in scena. Problemele noastre devin problemele lui. E nevoie de constientizarea calitatilor actoricesti ale fiecaruia, de transpunerea fiecaruia in diferite ipostaze, de gandire si nu in ultimul rand, inspiratie.
“Dar dacă vrei ca ea să fie auzită, atunci trebuie să atragi sunetele din ea.”
Intotdeauna e nevoie de amprenta regizorului in orice tip de scenariu. Este ceea ce aduce inovatia si ceea ce starneste interesul atat al actorilor, cat si al publicului. Regizorul este cel care ne misca pe toti, ca pe niste papusi, pentru a obtine arta. Nu de putine ori l-am rugat pe dumnealui sa interpreteze anumite parti pentru mine, sa imi ofere un reper, un model.
” o conspiraţie instinctivă a actorilor îl face arbitru, pentru că tot timpul e o nevoie disperată de un arbitru.”
Asta cred ca e o parte din limitarea pe care ne-o impune conditia umana. Toti avem nevoie de un zeu. Cred totusi ca e inspaimantator pentru regizor sa-si asume rolul de zeu al actorilor.
Frazele mele preferate au fost:
1. “A fi mort înseamnă să aştepţi atunci cînd nu recunoşti această situaţie, şi speri tot binele cînd trebuie să înfrunţi tot răul.”
2. “Dar o lume schimbătoare, adesea haotică, trebuie să poată alege între o sală care oferă un “da” nesincer sau o provocare care sparge publicul în fragmente de “nu” vii.”
April 16th, 2008 at 5:23 pm
Mie unuia imi place sa vad improvizatie, adica sa lasi mesajul sa se indeparteze foarte mult de la ideea de baza.
Si acolo, pe scena, sa iti vina o idee noua si sa o aplici pe loc.
E discutabil daca ar trebui sa influentezi ce zice autorul textului sau nu. Adica cat de mult poti sa te amesteci in povestea lui. Unii mai mult, unii mai putin.
April 17th, 2008 at 3:55 pm
Da… regizorul este un tot, un fir care leaga totul si da sens si ordine acestei lumi a teatrului. el este “creierul” unui spectacol.
Si da, cred ca tu ca actor trebuie sa urmezi indicatiile regizorului, ca doar el are conceptia artistica si tot restul in minte. stie ce vrea sa faca si cum trebuie sa iasa totul, ce trebuie sa vada si sa simta cel din sala. pentru felul in care iese spectacolul, daca este apreciat sau nu de public, singurul responsabil este regizorul. numai daca actorul nu respecta indicatiile si face ce vrea pe scena, ignorand repetitiile (si avem exemplul lui rares, numai atunci este de vina actorul. desigur ca exista si momente de improvizatie pe scena si stim cu totii cata improvizatie a fost la ultimul spectacol, dar asta nu trebuie sa dauneze intregului, spectacolului. dar… pentru actorii “alesi gresit” cred ca nu mai este responsabil regizorul. este adevarat ca la noi asa este, pentru ca fiecare suntem la nivele diferite. nu toti putem sa facem un anume lucru la fel de bine ca X. dar, intr-o trupa in care actorii au o pregatire sau o legatura atat de mare intre ei ca actori si intre ei si regizor, atunci cred ca cel care interpreteaza ar trebui sa fie capabil de (aproape) orice. si ar trebui sa isi dea silinta ca sa se multeze pe rol etc. automat vor exista roluri pe care un actor se muleaza mult mai bine decat altul, dar diversitatea rolurilor pe care le are cineva, cred eu, arata si cat de bun este. daca un actor are numai rolul unui barbat care se cearta tot timpul, iar alt actor are rolul unui barbat care se cearta, alt rol in care este indragostit, altul in care este copil sau betiv sau mai stiu eu ce, atunci al doilea are o capacitate mai mare de “a fi actor” decat primul.
Regizorii sunt Sefu` si Bogdan. de aceea noi ascultam ce spun ei, interpretam dupa indicatiile lor, ne miscam in functie de personajul pe care il construim impreuna cu ei. Asta inseamna un regizor!
Aaaaaa…. ca era sa uit!
Regizor nu este cel care spune actorului “Faci asa!” si ii arata cum, ci cel care spune “Faci cutare lucru” si doar ii spune, lasandu-l pe acotr sa faca acel lucru in modul lui, cum simte el. D-asta imi place mie de regizorii nostri. pentru ca ei spun “vreau a faci cutare lucru”
Poopici!
Alexa
April 17th, 2008 at 11:35 pm
Da, iata o provocare! Si astept mai multe de la voi. Astept sa va ziceti parerea toti.
Sa spargem standardele, zice Brook. Si bine spune. Cand ai in mana un text care nu te ajuta te urci in masina de mana a doua si…faci pana, de idei!Bine: cine te pune sa lucrezi textul ala? Da, dar….sunt situatii, si voi stit bine la ce ma refer, nu ai incotro. Si ce faci? Lasi piesa sa vorbesca de la sine? Hmmmmm! Bagi masina in service, o pui la punct sa mearga unsa si…iti faci datoria. Cum? Aici e vorba despre relatiile dintre regizor si actori.
Sigur, fiecare are personalitetea lui, mai slaba, mai puternica, si aici se vede dibacia regizorului, rolul lui. Nu, nu este un zeu, dar vrand, nevrand, devine arbitru. Arbitru intre personalitatile actorilor. Dragi imi sunt toti Doamne! Dar acolo pe scena urca numai cine e pregatit, numai cine intelege cand ii spun: acolo esti prea sus, acolo imi dai starea aia, aici vreau sa fii asa! Dragi imi sunt toti Doamne dar unii stiu, altii inca mai au de invatat. cum e in sufletul lui? Si aici ma refer in mod special la noi care formam o familie, unde relatiile sunt mult mai stranse decat intr-un teatru unde actorii urca pe scena, joaca, isi iau banii si pleaca acasa. Aici ne pasa de ceilalti.
Arbitru.
Eu si Bogdan simtim mai mult decat oricine ce inseamna asta. Incepand cu textul si terminand cu recuzita care o tot caram in carca de la un spectacol la altul.
Sa imbinam textul cu starile voastre, decorul, lumina, machiajul, muzica, costumele….. Arbitrii? Dumnezei!!!! E, glumesc, dar ganditi-va intr-un teatru cati oameni se ocupa de toate astea, si noi suntem doi. Si mereu vrem sa pornim dela nimic, cum zice Brook, sa putem creea in randul spectatorilor controverse. Vezi Crizele lui Bogdan si reactiile de dupa! Este cel mai bun exemplu. Sau Cerceii unde toata lumea se intreaba unde e Alina! Si pentru ca tot am ajuns la Cercei, stiti cu totii prin ce s-a trecut pana am ajuns in forma asta.
Stiti cum se zice la o nunta? Daca iese bine a fost mancarea buna, daca iese prost au fost lautarii slabi.
la noi cum e? Daca iese prost toti suntem de vina. De la noi pana la cei care sunt in spate. De ce? Nu am simtit. Si e cel mai rau lucru.
Dar toate vin si trec. Voi invatati, noi crestem o data cu voi si va veni momentul in care vom vorbi si vom fi auziti!
Dragi imi sunt Doamne toti si traiesc prin ei!
Sefu’