Teatrul InDArt îşi propune să devină un curent. El are la bază teoriile grotowskiene dar poate în aceeaşi măsură şi pe cele stanislavskiene.

În orice domeniu al artei nimic nou nu e cu totul nou. De aceea în această perioadă de tranziţie trebuie să descoperim învăţăturile înaintaşilor, să încercăm să le îmbinăm, să le analizăm, iar apoi să le trecem prin filtrul nostru - personalitate, educaţie şi mod de a fi. O teorie nu trebuie să nege ceea ce există, ceea ce au construit Stanislawski, Grotowski, Brooke sau alte nume importante din lumea teatrului. Chiar dacă poate părea că nimic din ceea ce spune conceptul nostru nu e nou, nouă este personalitatea grupului care pune în practică filozofiile teatrale.

Teatrul nostru este construit pe sinceritatea faţă de sine a actorului, pentru că numai ea aduce acel suflu, acea aoreolă caldă care poate să emotioneze spectatorul. Legătura dintre regizor, actori şi spectatori se schimbă. Spectatorul nu trebuie să vină la teatru pentru a sta într-un fotoliu şi fără a-şi marca prezenţa în actul de creaţie. Vizualizarea trebuie să fie una activă, cu răspunsuri rapide oferite actului creator.

InDArt-ul practica un teatru al alegerii. Alegerea sinelui de sine, trecerea prin filtrul raţiunii a etapelor fiinţelor umane cu cele mai adânci considerente, cu cele mai ascunse interpretări, defecte, dăruire, lumină. Fiinţa umană este liberă să aleagă, să decidă ceea ce îi place, dar în aceeaşi măsură trebuie să fie responsabilă pentru alegerile pe care le face. Un actor responsabil este acela care a depăşit momentele critice ale identificării, ale cunoaşterii de sine, ale sincerităţii faţă de el însuşi. Astfel, actorul devine el însuşi raportat la el, dar în acelaşi timp personaj raportat la personaj. Această dualitate face ca munca actorului cu sine însuşi să se transforme într-o acţiune banală, obişnuită. Ca şi mersul pe bicicletă - dacă l-ai învăţat nu îl uiţi niciodată.

Curentul InDArt are la bază analiza psihologică a actorului, transformându-se pe alocuri în terapie; fie individuală, fie de grup. Psihicul uman e cel care poate crea monştri sau lumi de basm, e cel care poate dărâma personalităţi sau construi leaderi. Singura condiţie e ca actorul să fie sincer cu el insuşi.

Conform celor spuse mai sus, teoria noastră încearcă să îmbine nebunia grotowskiană caracterizată prin sărăcie exterioară – se subliniază puterea psihologică a actorului-, cu hieroglifele interpretative ale lui Artaud, sinteza lui Vahtangov, căutarea adevărului şi sincerităţii de la Brook, antrenamentul biofizic-biopsihic şi biomecanic al lui Meyerhold ce dezvoltă imaginaţia şi percepţia artistică dar şi acţiunile fizice ale lui Stanislawski.

Pentru a ţine pasul cu evoluţia esteticii teatrale internaţionale InDArt ţine cont de evoluţia tehnicii, încercând să implice atât cinematografia, cât şi artele plastice, muzicologia, precum şi mijloace multimedia.

Una dintre principalele direcţii pe care le are în vedere teatrul InDArt este conceptul incoerenţei coerente şi al coerenţei incoerente. Acestea pot fi grupate într-un concept mai larg, de “coerentizare”. El va afecta atât munca actorului, percepţia spectatorului, cât si tehnica interpretativă a regizorului. Cel mai important aspect al unei reprezentatii este chiar tehnica manipulativă pe care o exercită regizorul asupra spectatorilor prin intermediul actorilor. Această manipulare se înrădăcinează în dorinţa de a-l face pe spectator parte integrantă actului creator, părtaş al acestui păcat etern: creaţia. Fapt ce intră în conflict cu legile firii, pentru ca, de fapt, există un singur creator. Ceea ce se dezvolta de aici este incoerenţa, care este transformată într-o aplatizare a simţurilor, o dramatizare a motivelor. Toate sunt conturate într-un liant coerent psihologic între culpabilitatea creării şi dorinţa aferentă acesteia.

Conceptul “coerentizării” stă la baza tehnicii regizorale pe care teatrul InDArt îl teoretizează, îl dezvoltă şi îl aplică, încercând să îl justifice în actele interpretative pe care le realizează.