uneori arta doare…
…dar doare frumos 
suntem in a treia zi de festival. de la inceputul saptamanii am descoperit cate putin ce inseamna teatrul stradal, ce orizonturi deschide, ce artisti desavarsiti sunt francezii nostri - les cubitenistes - si care este viziunea lor… am aflat aseara ca o definitie a cubismului aplicat in arta teatrala este: cu toata modestia, sa reconsideri universul in totalitatea lui.
acum… cred ca pot fi intelese multe din aceste cateva cuvinte. dar in primul rand trebuie inteleasa importanta acestei modestii pe care ei o pomenesc. ei nu incearca sa rearanjeze universul dupa bunul plac, ci doar sa priveasca dincolo de aparente si sa redescopere lucrurile marunte care fac diferenta si care de prea multe ori sunt trecute cu vederea. fie pentru ca nu avem timp, fie pentru ca ne robotizam, fie pentru ca invatam prea devreme sa ne gonim copilul din noi, uitam de zambet, uitam de importanta secundelor, uitam de farmecul tacerii, uitam de inconstient. uitam ca facem ceea ce suntem si ajungem sa fim doar ceea ce facem…
de ce spun, totusi, ca arta doare? pentru ca presupune si munca. si in aceste zile am muncit destul de mult pentru spectacolele pe care le-am realizat. si suntem obositi. dar cred ca vorbesc in numele tutror cand spun ca este o oboseala pe care nu am schimba-o cu nimic altceva. ma dor picioarele. si ce daca? voi sta jos mult timp de acum inainte. prea mult timp. acum e momentul sa alerg! mi-e somn. si ce-i cu asta? si-asa dormim prea mult din viata. acum e momentul sa tin ochii larg deschisi! acum e momentul sa descopar, sa absorb energia fantastica pe care o degaja acest grup si sa-mi reamintesc zambetul… acum e momentul meu. e momentul nostru. “al tuturor”… ca sa citez dintr-un sketch favorit
va asteptam. si astazi si maine. e ultima voastra sansa de a privi frumusetea dintr-un alt unghi.
Posted in Diverse, Istorie InDArt, definirea unui teatru
June 2nd, 2008 at 2:06 pm
Iata ca s-a incheiat acest festival… B.FitInTheStreet. A fost o experienta nou si placuta din care am invatat multe si mai erau inca de doua ori pe atatea de invatat. 4 zile in care am muncit, cum a spus si Nati, ne-am si distrat, am si “furat” din meserie si ne-am facut si noi prieteni. Este greu sa lucrezi impreuna cu 6 persoane pe care nu le-ai mai vazut in viata ta, care vorbesc o limba straina. Este greu numai daca vrei sa lucrezi pentru tine si nu pentru grup, lucru care se aplica si in cadrul trupei noastre. Este usor sa spui “eu fac sacrificii pentru InDArt” atunci cand nu ai facut nici unul, atunci cand nu stii la ce se refera aceste cuvinte. Dar este greu sa faci un astfel de sacrificiu.
sa putem noi sa tinem spectacolul).
Revenind… Nu spun ca participarea noastra la acest festival a fost “un sacrificiu pentru InDArt”. Din contra! A fost o placere si a meritat pe de plin toata munca si tot sufletul pe care l-am pus pentru a iesi totul bine.
Am avut si un public cooperant, a tinut si Dumnezeu cu noi (ca duminica a plouat doar un pic si cu picaturi mici
Ieri ne-am luat la revedere de la ei. azi dimineata au plecat in Franta. Sa stiti ca m-a durat mai mult sa le spun “Au revoire” si “Bon voyage” decat m-au durut si picioarele sau cat imi era de somn.
Dar toate au un final. Ramanem cu amintiri de la spectacole, de dupa si cu cele imortalizate de aparatul de fotografiat.
Cu drag,
Alexa
June 3rd, 2008 at 2:37 pm
Si mai poti adauga ceva….din cate am vazut in acest festival am fost singurii care au interactionat cu publicul. Au fost singurele spactacole in care spectatorii au devenit actori. Asa ca putem zice ca spectacolul a fost in strada nu de strada.
Sefu’