Iti semnezi condamnarea la moarte?
Asa ar trebui sa se numeasca duplexul teatral prezentat duminica 15 iunie 2008, ora 18, la sala „Nichita Stanescu”, Centrul Cultural MIRA: „Crize”- Mihai Ignat / „Ultima zi a unui condamnat la moarte”- Victor Hugo. Un spectacol ce a alaturat doua texte care, la prima vedere, nu ar putea avea absolut nimic in comun. Sa le analizam deci pe fiecare in parte pentru a intelege ce anume le-a unit atat de frapant.
Primul text, „Crize”, e o gluma care parodiaza sprintar si telegrafic „operele” actuale (teatru, film, etc), obsedate de sex si vulgaritate care au inundat scenele si ecranele lumii. Regia Simonei Draghici salveaza textul exact de aceasta capcana in care putea aluneca usor. Foloseste modalitati moderne (insertii de scene filmate sau dans modern) alaturi de procedee stravechi (umbre chinezesti, intr-o scena savuroasa si impetinenta). Limbajul si interpretara celor trei personaje sunt indraznete fara a depasi limita bunului simt. Personajele vorbesc dar nu comunica, fiecare e zidit in micimea si singuratatea lui si nu-i intelege pe ceilalti (si, poate, nici pe sine). Comunica, mai degraba, costumele (Paiata, Ratatul). Regizoarea si actorii reusesc sa scoata maximum de simboluri din acest text scur, fara prea mari pretentii.
Cand cantaretul la chitara incearca sa inteleaga ce a fost „istoria” la care a participat, este „arestat” de doua fete cu haine lungi, care nu se potrivesc cu micuta parodie. Astfel incat ajungem sa ne intrebam, ca si el, „Cine sunt ciudatele astea?”.
Chiar, cine sunt?
Si brusc, suntem aruncati in al doilea text cand nu se astepta nimeni. Cu adevarat meritorie este dramatizarea lui Bogdan Gagu dupa „Ultima zi a unui condamnat la moarte”. Din cateva zeci de pagini scrise deVictor Hugo in 1863, el scoate scene de un dramatism zguduitor chiar si pentru omul modern, obisnuit cu violenta si cu moartea prezente in mass-media si in realitatea din jurul sau.
Regizorii Bogdan Gagu si Dan Simion transfigureaza si mai mult acest text ofertant. Sparg monologul condamnatului la moarte, pentru a evita monotonia, in mai multe personaje care dialogheaza intre ele prin vorbe sau gesturi. Acest procedeu ne aminteste de „Iona” sau „Paracliserul”, dar evident e folosit in alt scop si cu alta finalitate.
Eroul, condamnat la moarte – nu stim pentru ce si nici de catre cine -, impreuna cu cele doua Voci interioare, ne conduce prin labirintul caleidoscopic al sentimentelor lui de teama, speranta, plictiseala, rutina si groaza, impacare cu soarta, revolta, disperare. Avalansa de sentimente ne rupe complet de lumea actuala in care pare ca ar conta doar sexul, vulgaritatea si violenta. Actorii joaca extraordinar, iar regia ne serveste un spectacol total, care nu ne lasa sa lancezim, ne capteaza si ne transforma in co-participanti la actiunea piesei. Spatiul de joc cuprinde si sala, iar sunetele „joaca” si ele alaturi de noi toti. Simtim ca suntem chemati catre altceva, dar nu putem defini inca directia. Aparitia fetitei eroului (Marie) ne lasa si mai nedumeriti. Ce e cu copilul acesta care nu-si recunoaste tatal?
Poate e un mod de a o feri de socul executiei lui papa? Eroare. Vedem uluiti o fetita super-curioasa deschizand sacul in care se afla capul tatalui sau ghilotinat. Replica-soc: „Taticul meu era mai frumos!” este o cheie. Un copil de 10 ani putea asista de departe la executie, in multimea careia i se oferea „paine si circ”, dar nu putea cotrobai prin „recuzita” calaului in secolul al XIX-lea. Deci este vorba de un alt timp si alt spatiu. Spatiul si timpul sunt ale noastre, ala tuturor celor care asistam la aceasta deculturalizare generala. Oricare dintre noi poate deveni condamnat la moarte in viata daca accepta senin moartea spirituala, psihica, sociala, pe care ne-o ofera societatea actuala, pe care ne-o ofera „operele moderne” colcaind de vulgaritate si violenta.
Si revenim in sfarst la „ciudatele astea”. Nu din intamplare l-au arestat pe cantaretul din prima parte a spectacolului. Ele sunt vocile interioare ale condamnatului la viata-moarte, care trebuie sa-l arunce pe el – si pe noi totodata – in partea a doua a condamnarii.
Regizorii partii a doua au respectat textul, aducandu-ne in fata ochilor un Condamnat si Vocea 1, Vocea 2. dar, simetric, ar fi putut sa ne arate o Condamnata si Glasul 1, Glasul 2. Mesajul ramanea acelasi: „Daca nu va aparati viata spirituala sunteti morti”.
Si e atat de usor de „murit” intr-o lume in care stapan este rating-ul… Aparent impartialele date statistice ne sunt aruncate in ochi pentru a justifica economic deculturalizarea. In viteza, nimeni nu mai observa ca, atunci cand imprastierea subiectelor abordate este prea mare, procentele care fac ierarhia rating-ului intra in zona de eroare a oricarei baze statistice. La eroarea matematica acceptata se adauga manevrarea intentionata a datelor catre derizoriu si facil. Nu publicul cere „nimicuri usoare”, ci mercenarii deculturalizarii ii obisnuiesc intentionat doar cu asta.
Cand ieseam de la spectacol in fata mea erau trei fete de liceu, iar una spunea apasat: „Mie mi-a placut mai mult a doua piesa”. I-am explicat ca tocmai asta au vrut sa demonstreze si realizatorii spectacolului, ca trebuie sa alegem valori, nu fleacuri. A raspuns cu incapatanare: „Da, e adevarat, dar mie tot a doua piesa mi-a placut mai mult”.
Sa le explicam corifeilor rating-ului ca tinerii s-au saturat de nimicur bine poleite? Ar fi zadarnic, ei stiu adevarul, dar isi continua „corvoada de spalare a creierilor tuturor”, sperand ca obisnuinta sterge incet-incet tot ce a fost aspiratie spre inalt. Ar trebui sa invatam si noi ceva de la ei - vointa cu care isi urmaresc scopul - si cu o vointa mult mai puternica sa ne aparam cultura, civilizatia, morala, de atacul lor insidios si perfid. Sa nu acceptam sa ne semnam condamnarea la moarte.
Un popor care nu lupta cu toata fiinta pentru apararea culturii lui stravechi nu-si merita patria pe care i-a daruit-o Dumnezeu.
Niculina Prundeanu
Posted in Spectacole InDArt
July 11th, 2008 at 5:43 am
multumim doamnei Niculina pentru aceasta cronica frumoasa. Speram sa fie alaturi de noi si la alte evenimente importante pe care le vom sustine.
July 14th, 2008 at 11:29 am
Si eu ce dracu’ ar trebui sa inteleg din ce-a spus Niculina Prundeanu? Ca a critica de teatru nu seamana si nici macar nu se apropie, critica literara poate prinde o forma - subiectiva, ce-i drept - printre randurile scrise de ea, iar a eseu aruncat intr-un spatiu virtual nu prea pare. Poate ca un accent mai pronuntat pe jocul actorilor si nu pe text ar fi fost mai potrivit, altfel: n-am inteles nimic din ce s-a scris mai sus.
July 14th, 2008 at 12:10 pm
in primul rand ar trebui inteles ca exprimarea de genul ‘ce dracu’ nu-si are rostul aici.
in al doilea rand ar trebui inteles ca este, intr-adevar, o interpretare subiectiva, pe care autoarea si-a asumat-o prin simplul fapt ca s-a implicat in text prin istorisirea din final.
in al treilea rand ar trebui inteles faptul ca nu s-a vrut critica, ci analiza. un mod de a privi lucrurile. un punct de vedere. un gand al uneia dintre persoanele care ne-au privit.
dumneata, domnule, ai fost sa ne vezi?
July 14th, 2008 at 4:13 pm
Bai, nici macar cronica de teatru nu este - asta ca un raspuns pentru comentariul lui bogdan. Daca exprimari de genu “ce dracu” nu-si au rostul intr-un comentariu care se vrea, ca sa vezi, tot o parere personala, un gand, un punct de vedere, atunci poate ca ar trebui sa va selectati publicul tinta si sa nu mai trimiteti mass-messages catre pagini de internet care nu intereseaza pe foarte multa lume. De curiozitate, intreb care e click through rate-ul pentru aceasta pagina? Asta ca sa nu ma refer la cati au si citit “articolul” Niculinei.
Am inteles foarte bine -interpretarea- subiectiva a tipei, ce n-am inteles e legatura pe care ea o vede cu prestatia voastra de pe scena. Putea foarte bine sa faca o recenzie a textelor si-atat. SI daca “s-a vrut” ceva ceea ce a scris ea, sunt de parere ca a abordat o directie gresita. Pe de o parte. Pe de alta, cred ca modul in care va faceti voi “publicitate” e unul care nu prea mai tine in zilele noastre. Think out of the fuckin’ box!
Si nu, nu am fost sa va vad, domnisoara plina de iubire! Daca voi considera ca merita, voi veni.
July 14th, 2008 at 5:22 pm
ar fi o idee sa veniti, poate asa ati vedea cat de ‘la cutie’ ne sunt gandurile si manifestarile. “don’t judge a book by its covers”, daca tot e sa o dam pe englezisme
nu stiu ce v-a suparat atat de tare, dar daca v-ati si declina identitatea, poate am reusi sa va scoatem din “publicul tinta”, sa nu mai deranjam cu mass-uri inutile pe viitor.
July 15th, 2008 at 8:14 am
Dacă tot e să o dăm pe formulări mai mult sau mai puțin underground, pot să vă spun și eu, domnule Cutărescu, „nu vorbi fără să știi”… E ușor să critici fără să ai habar despre ce e vorba în propoziție și mai ales sub protecția anonimatului… Presupun că și ăsta e un simptom al culturii „mirc-uieli” sau a „chat-ului”.
Până una-alta, eu v-aș propune, domnul meu, să veniți la un spectacol și atunci poate veți înțelege mai bine legăturile dintre comentariile autoarei și jocul actorilor, dar și faptul că noi într-adevăr gândim și actăm în afara cutiei de care aduceți vorba.
Cer senin!
C.V.
July 15th, 2008 at 5:06 pm
Imi plac la nebunie manifestarile politicoase de prost gust. Ma amuza pana dincolo de limita ridicolului. Da, vorba lui Misu Escu (imi permit prescurtarea dintr-o doza de bun simt adecvata spatiului in care ma desfasor - aici):”e usor a scrie versuri cand nimic nu ai de spus”. Formularile underground, domnule Cristi Vasilica, tin de un fenomen social pe care si-l asuma cei care il iau in considerare. Cunoastere, la randul ei, tine de disponibilitatea fiecaruia la deschidere si nu de cunostintele pe care le are.
Din tot ce am citit in comentariile voastre, imi dau seama ca va intereseaza mai mult cum ma cheama si nicidecum cine sunt. Diferenta… e de la sine inteleasa - cred.
Am fost la spectacolele indart si le-am recomandat si prietenilor sa va vada, ba mai mult, la un moment dat a existat si un contact direct lung intre mine si membrii asociatiei. Cu toate astea, n-am cum sa spun ca “va cunosc”, pentru ca mi-as sparge in cap ghilimelele de mai sus, iar asta e un sens pe care nu-l gasesc potrivit dezvoltarii actuale a spiritului meu. Si, ca sa contrazic putin faptul ca tocmai m-am contrazis, ii raspund domnisoarei pline de iubire ca nu am fost sa vad aceasta piesa - Ultima zi a unui condamnat la moarte.
Cand am spus “think out of the box” m-am referit strict la publicitate, la PR, la marketing, nicidecum la jocul vostru actoricesc.
Orice actor risca sa-si joace rolul si in viata reala si consider ca aici mai aveti de lucrat putin. indart-ul a facut, face si poate ca va face lucruri bune pentru voi, nu contesta nimeni asta, dar ceea ce faceti voi pentru indart e putin invechit.
Seninatatea cerului tine de ochii privitorilor, iar plinatatea stelelor e in fiecare vis transformat in realitate.
Ce e un actor? Si ce poate fi?
Acelasi.
July 15th, 2008 at 5:16 pm
daca din punctul dumneavoastra de vedere identitatea este tot una cu numele, nu prea cred ca e locul sa dati lectii in ce priveste diferentele de perceptii.
in ce priveste publicitatea, facem ce putem. n-ati dori sa ne ajutati sa iesim din cutie? noi suntem oricand dispusi sa invatam daca are cine sa ne invete
tot nu inteleg de unde vine atata suparare, dar probabil ca nici nu aveti intentia sa ma ajutati sa inteleg. asa ca, din punctul meu de vedere, filosofelile iau punct aici. sunt dispusa sa ascult atata timp cat persoana care-mi vorbeste o face cu inima deschisa si cu un scop. nu doar pentru ca se crede mai grozav.
July 16th, 2008 at 11:52 am
Domnisoarei pline de iubire ii adresez urmatoarea intrebare: Cum definesti tu identitatea pe internet?
Faptul ca ai un blog in care iti arunci gandurile sau faptul ca ai un nume prin care ceilalti te stiu nu inseamna ca ai identitate. Subiectivismul se aplica si aici, iar identitatea ne-o definim in procesul de (auto)cunoastere. Iar daca ai cauta in Dictionarul Explicativ Roman, ai vedea ca “anonim” inseamna o persoana cu nume necunoscut / care-si ascunde numele. Cand am spus ca “va intereseaza mai mult cum ma cheama si nu cine sunt” m-am referit strict la afirmatia lui Cristi Vasilica: “E ușor să critici fără să ai habar despre ce e vorba în propoziție și mai ales sub protecția anonimatului”. Se pare ca punctul meu de vedere nu e acelasi cu afirmatia ta, domnisoara plina de iubire. So think about it next time you plan to speak up!
In ce priveste publicitatea, ceea ce faceti nu va ajuta foarte mult si asta e ideea principala pe care o sustin. Si nu, n-as dori sa va ajut sa iesiti din cutie, intocmai pentru ca asta depinde numai de voi! Si puteti sa invatati si prin voi insiva, nu neaparat “daca are cine sa va invete”!
Ceea ce intelegi tu prin “suparare” eu o traiesc in spirit ca si normalitate, pentru ca mi-e scarba sa fiu “atacat” de lucruri de care nu am nevoie. Cu toate astea, sunt convins ca nu am reusit sa te fac sa intelegi.
Cat despre “filosofeli”, sunt de parere ca sfarsitul nu-i aici ;). Gandeste-te ca poate scopul meu e sa va fac sa va deschideti…
August 17th, 2008 at 5:02 pm
Cam pornit pe toate domnul Cutarescu. Doar ca s/a reintors de citeva ori cu coment. Poate ca sunt prea multe manifestari culturale de prost gust pe meleagurile patriei, dar macar incearca sa fie cultural sa mai spele spatiul mioritic de manele si manelisti. Omule muncesti mult sa faci ceva nemanele si e bine ce faci. Succes. sper sa ti mearga cu blogul. http://www.catalin.blogspot.com
August 17th, 2008 at 5:06 pm
La multi ani si numai de bine. Sa ti mentii tineretea in suflet.