”Ca-n filme” de Tudor Muşatescu, interpretare marca InDArt de Sorin Ott Teodoriu

October 1st, 2008 by admin

Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor aşa spunea Tudor Muşatescu conturându-şi stilul într-o comedia savuroasă ‘Ca-n filme’, piesă desăvârşită în seara unui 27 septembrie ploios de către regizorii Dan Simion şi Bogdan Gagu dar şi de membrii trupei InDArt. Genul literar folosit de marele prozator pare să le fie la îndemână actorilor, poate şi datorită mereu actualului comportament al parveniţilor din societatea românească. Ironia şi sarcasmul muşatin a fost încă o dată susţinut pe scena Centrului Cultural MIRA.  Piesa a reuşit să adune public numeros, sala a fost aproape plină, replicile fiind marcate de ropote de aplauze sau hohote de râs.  Singurul regret s-a simţit doar la finalul piesei, atunci ştii că seara de teatru ia sfârşit, misterul se risipeşte, luminile se aprind prea albe, prea orbitoare…

Îi felicit pe regizori şi pe actorii InDArt pentru evoluţia lor profesională, pentru sâmbata oferită şi mai ales pentru zâmbetele pe care le-a iscat jocul lor.

În Bocancul Satiric(www. bocancul-literar.ro) puteţi asculta câteva cuvinte ale celor doi regizori, Dan Simion şi Bogdan Gagu, atât despre comedia ‘Ca-n filme’ cât şi despre Festivalul Naţional de Teatru AMA-torissima, organizat de InDArt în perioada 13 – 16 noiembrie 2008.

Mai găsiţi acolo şi un interviu surpriză cu Adrian Chiriac din rolul contabilului Milică.  El ne dezvăluie farsa pe care i-au făcut-o colegii pe scenă.  Şi dacă tot a venit vorba despre Adrian Chiriac alias Milică, din punctul meu de vedere, el a fost revelaţia serii.  Mobilitatea feţei, hotărârea pragmatică a salariatului model îngenunchiată de dragostea sinceră pentru fata patronului, Lili, cu alte cuvinte un fel de conglomerat, de ambiguitate umană perfectă, ceva între bărbatul onest în plan profesional şi tânărul îndrăgostit al fabricii de ciorapi Eterna. El a fost Adrian Chiriac.

Fericirea se trăieste numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa, zice Muşatescu iar Milică ne dovedeşte din plin afirmaţia..

Urez mult succes InDArt-ului în drumul pe care l-a ales şi mai ales le doresc reuşită deplină la Festivalul Naţional de Teatru AMA-torissima.

Sorin Ott Teodoriu

Mai multe fotografii pe: http://ro.netlog.com/indart/photo/photoid=6520518#photos

“Da conita, nu e nimeni”-Alexandra(Matza)

“Matei, Mateiiii….”- Silvia(Maria! sora silviei)

“Spune proverbe…”-Silvia si Sorin

“Domule Milica!”-Anita si Adrian

“Da, cine?….-Alexandra

“Ahmmmm….ia si mana cealalta”- Cristi(Mefistofeles)

…si au trait fericiti pana la adanci batraneti…

Posted in Spectacole InDArt

7 Responses

  1. admin

    Eee, da, o sala plina datorita prietenilor InDArt, si nu numai, care au venit, avizi, sa ne revada pe scena. Va multumim.

    Apropo de farsa de care vorbea Sorin mai sus. Adi al nostru nu prea reusea la repetitii sa se “arda” cu ceaiul. Intai, avand ceasca goala sorbea din ea de parca era apucat de nabadai. Hmmmmm! Hai sa-i punem apa. Mda, parca era mai bine dar tot nu era firesc si…(o deconspir ce sa fac! sa nu ma bestelesti!)Alexa vine cu ideea sa-i punem ceai fierbinte la spectacol! Bun, lasa ca vin cu termosul cu ceai si… NUUUUU! de ce ? Avem un automat in hol. Aaa, da, excelent. Zis si facut. A vorbit Alexa cu Cristi care avea de intrat catre final, sa aduca ceai, la momentul oportun, adica sa fie fierbinte, sa iasa aburi, sa dea bine la public(zic eu). E, pleca Cristi si….se apropia intrarea Alexandrei si ceai,NU. ” ce face? de ce nu mai vine?”Intra in panica! si eu pe langa ea, ca doar eram in spate. Bun “tine ceasca Matzo”, eu cu sticla cu apa plata in mana, inclinata, gata sa torn. Mai erau trei replici si venea intrarea. “gata asta e, punem apa” Trop,trop,trop, pe hol. “aaa, gata a venit” Repede,repede toarna ceaiul si……exact la fractiune de secunda ne-a iesit si a intrat Alexa cu ceaiul. “ce-ai facut Cristee?” zic eu in soapta. “Pai, ce sa fac? isi lua unul cafea inaintea mea” Mda.
    Ei, si ia Adi ceaiul si soarbe si….nu si-a dat seama ca e fierbinte, si a iesit firesc de tot arsura lui. A facut si o basicuta mica la buza! Asta mi-a zis-o Anita, adica Lili, dar, sttttt, sa nu stie ca v-am spus!!!

    Asa, si mai povestesc una, tot din spate!
    Pe masa trebuia sa ajunga 2 bucati de pepene spart. Una pentru ca sa se plimbe de la Milica la Matei si una sa dea Matei cu mana in ea ca-n “dulceata”. Bun. Ca sa fiu sigur ca se sparge pepenele pe care il “scapa”Matei, l-am taiat cu cutitul in vreo 4 locuri, inainte de spectacol. La un moment dat incepuse se crape singur de mi-era frica sa nu se sparga de tot! Si….cade pepenele pe scena si…surpriza, nu se sparge. Am inebunit. Ce facem, ce facem? S-a jucat spectacolul pe fosa scenei, deci dedesupt era gol.Normal ca s-a amortizat cazatura si…Noroc tot cu Matza noastra care a avut inspiratia(ce inseamna sa lucram improvizatie la repetitii!!!)sa-l ia si sa-l rupa cu manutele ei :D
    A iesit si asta.

    Dar va mai las si pe voi ceilalti sa povestiti cate ceva de la repetitii! E, Adi, Anita, cum a fost cu scena de dragoste?

    “Matei, Matei, nu esti gata? ce om domnule, ce om….”

    Drag Sefu’

  2. Geo

    hmmm…vorbind de repetitii….exista o repetitie care,cred eu, ca ne-am amuzat copios din cauza prestatiei Mariei caci venise de la dentist si facuse 2-3 anestezii:D.iata cateva minute de la acea minunata repetitie
    http://www.youtube.com/watch?v=8-I6t0DynIA

  3. Silvia Simion

    deci nu este corect!!!ma-ti pus pe utoube???????Si totus tre sa inteleaga lumea, nu?
    Haideti sa va spun si eu o intamplare de la una din minunatele noastre repetitii…Se facea ca eu de 2 luni aveam o durere groaznica de masea (nu intru in detalii:P).Asa ca m-am hotarat eu (adica cine ma finanteaza) sa ma duc la dentist.Zis si facut numa ca eu am scos din calcul faptul ca la o asemenea :operatie” este necesara anestezia… asa ca, nu am avut incotro (ca doar nu stateam cu durerea de masea si la spectacol). Doar ca s-a nimerit sa avem si repetitii in seara aceea;
    Toate bune si frumoase “Nenea regizolu’, eu nu plea pot sa volbesc lepede asa ca o sa volbesc mai lal (rar-cam asa vorbeam:P)”"Bine, bine”.
    Si incepem lepetitia…asta Repetitia:P Incep sa tremur din ce in ce mai mult cand observ ca se apropie monologul meu (ca sa intelegeti mai bine trebuia sa vorbesc repede si in acelasi timp sa se si inteleaga ce zis).Fara sa mai stau pe ganduri ma chinui sa il spun asa cum pot doar ca sa scap de el (si asa nu imi simteam juma’ de fata).Si il termin!:))doar ca dragii mei colegi ce se gandesc “bah, ce fraieri de e nu am filmat ca sa avem de ce rade:))”si nea’ regizoru zice “Nu, Maria, nu!!!U!NU!NUnu imi place!tre sa o iei de la capat!
    Moment in care mie imi dau lacrimile si spun ca nu pot sa vorbesc mai clar:(( ca isi bat joc de mine:(( si le-am zis ca macar daca o iau de la capat sa ma filmeze si pe mine cineva ca sa am si eu de ce sa rad dupa anestezie (la momentul ala nu mi se parea deloc funny).Asa ca am luat-o de la capat, dar cu mai mult patos si bineinteles ca nu a mai iesit asa de prost (sau bine, dupa parerea lor:))).

    Va iubesc pe toti!!!!

    Geo, o sa discutam noi maine la repetitii!

  4. sweety

    sunt bestiala:)) din doua motive:P unu am uitat sa dau logout lui bogdan:P sper sa nu se supere.Doi, am unghii si ma chinui sa scriu.Nu stiu daca am scris ok peste tot asa ca imi cer scuze de acuma:PLasati k oricum tre sa mi le tai ce de’…vine “Hugo”:P

  5. Snowwhite

    Sa se inteleaga, Cea care povestea mai sus intamplare de la dentist este Silvia, nu Bogdan!

    Intr-adevar o seara speciala, frumoasa, cu multe rasete. Iata ca inca o data Teatrul InDArt a reusit sa-i faca pe spectatori sa uite macar pentru o ora si un pic de grijile cotidiene.
    O seara in care doi colegi, doi prieteni, doi noi membrii InDArt au debutat intr-un mod excelent alaturi de veterani.
    O seara in care, da, s-a si improvizat, dar in care 95% a mers ca pe roate!
    Sa va mai spun si eu o mica intamplare de culise? Cu toate ca astea nu se spun…

    Stiti scena de dragoste dintre Lily si Milica. Si stiti si intrarea lui Matei, tatal lui Lily. Ei bine, scena sarutului dintre cei doi indragostiti trebuia sa fie un picut mai scurta. Dar pentru ca Anita ne-a marturisit ca Ady saruta bine, am profitat un pic de chestia asta. Asa ca am amanat momentul intrarii lui Matei cu vreo 3-4 secunde. Si va spun ca e suficient. Pentru c dupa spectacol, Anita a venit si mi-a spus ca “Bah!!! Ne-ati lasat prea mult sa ne sarutam!”. Lasa, scumpa, ca macar saruta bine! ;) :D

    Multumim Sache pentru cronicuta! Si la mai multe!

    Alexa

  6. Addrich

    Puuupa-ma! Dragii mei, eu o sa va marturisesc ca incepuse sa-mi placa din ce in ce mai mult repetitiile…nu de alta, dar si Anita saruta fff bine (m-am rusinat, iarta-ma Anita, dar …ma crezi?). In ceea ce o priveste pe Constanta, e fioroasa si nu mai vreau sa o vad in viatza mea…cand tipa ca ea nu stie “latineste” imi venea sa-i sar in brate lu’ socramiu’. In ceea ce-l priveste pe socramiu’ …saracu’ de el cat a patimit cu barba si cu mustata…cred ca il gadila fff tare pepenele ala care ii ramanea p’acolo (apropo, cine mai vrea pepene, sa-l caute pe Matei..cred ca mai are un pic prin barba de la phhhollywood). Alexandra…jur ca as putea sa inghit un flacon de aspirine (nu conteaza ca nu se vand la flacon..le pun io acolo) daca mi le-ar oferi cineva asa cum mi le-ai oferit tu. Lilly, ma bucur ca la spectacol, la scena lesinului nu ai mai avut spasmele acelea de la repetitii (unde ne-a certat Sefu’ fiindca tu aveai spasme intr-una, iar io o criza de ras)…si nici nu te-am mai scapat (m-am dus la sala sa fac muschi, crek’ s-a vazut :P ). Eu personal ii multumesc domnului Doctor pentru diagnosticul “preţis” si ii propun sa ne fie nas. Sefu’ Mare si Sefu’ mai Mic va multumesc pentru rabdare si increderea acordata, colegilor (prietenii mei noi si dragi) va multumesc si voua pentru ajutor si pentru ca sunteti “za best”!!! Domnule Sorin, va multumesc pentru toate acele cuvinte frumoase si pentru ca ati fost alaturi de noi. Va pup pe toti (acum scoateti banii ca economistu’ tot economist ramane! ;) )
    Adrian Chiriac

  7. sweety

    Si eu trebuie sa marturisesc ceva:D.Adi, Sorin, mi-a fost atat de frica de voi, cum nu mi-a fost niciodata de un partener de scena. Cand am plecat vineri sera de la rpetitii tremuram, asa ca toata noaptea (sau cel putin pana am adormit-si am visat ca totul o sa fie bine)m-am rugat!:P
    Cred ca as mai putea spune o “povestioara” din culise, apropos la Sorin-Matei. Dragul meu “sot” avea atatea emotii ca nici nu mai putea sa vorbeasca, fapt pentru care, cu 10 minute inainte de intrarea pe scena m-a rugat sa-l iau in brate.Zis si facut; imi dau seama de emotiile lui si il frec bine pe spate, soptindu-i sa imi dea mie macar jumate din emotii.Eeeee…dar ce credeti ca a stat mult pe ganduri?Nu!Mi-a dat la emotii sa ma cocosez…Intru in scena si in momentul in care ma duc sa il strig…hop in fata mea, Sorin.Mi-a raspuns din culise exact ca la repetitii, degajat si cu multa incredere (multumesc Sorin).
    Toate bune si fumoase pana a doua zi (la o cafea) am povestit aceste lucruri la cei de fata(nea’ Dan, Cristi, Cristinuta, Alexandra, Geo si Nutti), moment in care toata lumea a pufnit in ras…”Ce mah, de ce radeti, ca mi-a dat la emotii…”"Pai stii, si noua ne-a facut la fel…exact la fel.Cu fata lui de inocent si foarte emotionat ne-a rugat sa il tinem in brate!”
    Deci, de aceea dragul de Sorin (care este) a intrat pe scena atat de degajat, nu?Si mie imi tremura fusta la spate, iar cand stateam la “geam” ca sa nu se vada ca tremur m-am incordat si incepuse sa imi tremure fata:)).
    Va multumesc pentru un spectacol de neuitat!
    Pupici:*

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.

Despre Teatrul InDArt

Suntem familia InDArt. Va asteptam si data viitoare cu placere!