- În octombrie mergem la Festivalul de la Vaslui!

- Ooo, da!

Așa a început aventura noastră prin festivalurile din minunata noastră țară… Și, vorba poeziei, plecat-am nouă spre Vaslui și cu nea Șefu’ zece și cam aveam țigara rece - tocmai se introdusese pe CFR interdicția de a nu mai fuma în trenuri, așa că am învățat cum poți să fumezi o țigară în 2-3 minute…

Toate bune și frumoase, am mers acolo, am jucat, ne-am făcut speranțe, „poate luăm și noi ceva, un premiu acolo…”. Bineînțeles, am venit doar cu experiența unui alt spectacol jucat pe o altă scenă decît cele pe care jucaserăm până atunci.

A urmat un alt festival, alte speranțe, alte dezamăgiri… Apoi altul și tot așa mai departe.

Astfel am realizat că trebuie să muncim și mai mult ca să ne facem un nume și, implicit, să reușim să facem diferența, adică să spunem și noi sus și tare că știm și noi să facem teatru și să o și demonstrăm.

Stop-cadru. Sau freeze.

Am încercat să predăm lecții de teatru la școli, o acțiune conformă cu deviza „Educație prin Artă” pe care și-a asumat-o InDArt. Ni s-au cerut diplome care să ateste că suntem profesioniști, că am absolvit o școală de profil teatral. Nu au vrut nici măcar să ne vadă la lucru ca să-și dea seama de ceea ce făceam. Ne-au etichetat „amatori” și ne-au închis ușile (mai mult la figurat…).

Stop.

Am vrut să jucăm prin unele locuri în care se promovează producțiile artistice. Din nou ne-au etichetat „amatori”.

Stop.

„Stop”, am zis și noi. De ce nu am reuși noi să facem un festival al nostru, în care să-i promovăm pe colegii noștri „amatori”, prin care să demonstrăm că diferențele dintre „amator” și „profesionist” nu sunt mereu în favoarea celui din urmă…

Și uite așa am început să conturăm proiectul „AMA-torissima”, un proiect ambițios (știu, cuvântul e uzitat des, dar își găsește justificarea în amploarea pe care a căpătat-o, dar și prin prisma piedicilor și prejudecăților de care ne-am lovit), un proiect pe care noi, InDArt, vrem să-l transformăm într-un purtător de cuvânt al amatorilor, într-un manifest împotriva prejudecăților legate de asocierea termenului „amator”cu cel de „diletant”.  Este o asociere comună, mai ales în viziunea multora dintre concetățeni, drept dovadă reacțiile multor oameni la care am apelat pentru a ne ajuta cu diferite sponsorizări sau în alte feluri. „AMA-torissima? A, niște indivizi care se cred profesioniști. Lasă că am mai văzut. Mai bine sponsorizez un bal al bobocilor, că acolo am mai multe șanse de a fi promovat.” Bine, fiecare „persoană juridică” are un anumit public-țintă, dar cred că așa au gândit mulți relativ la proiectul nostru de festival.

Ei, uite că în ciuda piedicilor AMA-torissima a intrat pe turnantă, prinzându-ne pe toți într-un vălmășag de „task-uri” de care încercăm să ne achităm cum putem mai bine. Este greu acum, la prima ediție. La anul, zicem noi, va fi mai ușor, vom avea experiență. Poate va fi mai greu, nu știm. Tot ce știm este că anul acesta Festivalul de teatru pentru amatori AMA-torissima va prinde contur și că vom încerca să-l facem să dureze.

La început a fost… trupa de teatru Toma Caragiu,apoi a fost InDArt, care a dat naștere unui festival: AMA-torissima.

Vivat! Crescat! Floreat!