“Lanturi”
“Lanturi…lanturi…Dumnezeule, ar fi trebuit sa ti se faca mila de mine!!”
Asta imi vine in minte cand citesc pe blog ce s-a scris despre AMA-torissima.De ce lanturi? Pentru ca facem ce facem si ne impiedicam de ele. Dam cu capul de asfalt, ne ridicam si mergem mai departe. Iar cand credem ca nu mai avem de ce ne impiedica…apar din nou acele “lanturi”.
Da…s-a incheiat prima editie a Festivalului National de Teatru AMA-torissima. Au fost si lacrimi (multe lacrimi), au fost si zambete (mici si inocente), dar cel mai important este ca am trecut peste o etapa foarte importanta din viata InDArt-ului. Visul nostru a devenit realitate, iar bucuria asta nu ne-o poate rapi nimeni. Imi aduc aminte aici de o replica din monologul lui Victor Dragan (cu ocazia asta il felicit pentru premiile primite la festivalul AMA-torissima) “Tatal meu m-a crescut de mic ca pe un copacel.Ma altoia din cand in cand…si ma punea sa rad. Spunea: tu trebuie sa fii un mascarici vestit! Trebuie sa inveti sa razi!Asa ca in timp ce ma batea zicea: razi, mah!razi, mah!…Si eu radeam.” Ei uite ca asa am invatat si noi sa radem. In timp ce primeam palme trebuia sa RADEM (sau sa plangem pe ascuns, ca sa nu isi dea nimeni seama ca nea- durut) si sa trecem mai departe.
Si nici acum nu am fost scutiti de curele. Nu…din potriva, am primit mai multe si mai grele, iar noi trebuia sa “radem”. Dar nu o sa ne oprim din ras. Nimeni nu ne poate opri.
Sache (Sorin Teodoriu) a zis asa: “InDArt scrie istorie”. poate ca da, poate ca nu, dar un lucru e cert: InDArt nu se va opri aici!
Bogdan, Dan, va multumesc pentru ca existati pentru ca fara voi, InDArt ar fi fost doar un vis, un nor pe care nu la-m fi putut atinge niciodata.
InDArt, iti multumesc pentru ca existi!
Posted in festival
November 19th, 2008 at 12:36 am
Radem, Maria! Radem! Si plangem. Si radem din nou pentru ca InDArt-ul rade “tot timpul”. Plangem insa in noi, plangem cand suntem singuri, doar noi. Si radem pentru ca avem inca SPERANTA. Asta nu moare niciodata! Nu trebuie sa moara! Si stim ca mai e pana moare speranta!
Mai stiti voi exercitiul cu lanturile care erau infasurate in jurul nostru si care ne luau respiratia? Care ne strangeau atat de mult incat simtem ca vom cadea pe podea si nu ne vom mai ridica de acolo? Ei bine, este momentul sa practicam exercitiu asta si sa devenim asi de-a lungul timpului, pentru ca numai asa aceste lanturi care ne tot ies in cale nu vor mai avea nici o putere in fata noastra.
Asa ca… InDArt, razi cu fata, cu ochii, cu gura, cu mana, cu picioarele, cu mainile, cu genunchii, cu urechile, cu buricul, razi cu “I”, razi cu “n”, razi cu “D”, razi cu “A”, razi cu “r” si razi cu “t”! Razi cu tot ce ai!
Alexa care (”)rade(”) acum!