“Cred ca abia de maine voi realiza ca s-a terminat”…asa spuneam duminica. E marti… nu pot realiza ca s-a sfarsit, nici nu vreau si nici nu trebuie. AMA-torissima a trecut de prima faza, s-a “nascut” asa cum bine a spus Maria. Acum e viu in sufletul fiecaruia dintre noi. A fost greu, au fost si dezamagiri, dar eu simt ca ne-a unit si mai mult. Cand am citit azi ce s-a scris pe blog mi-au dat lacrimile. Nu, nu am realizat finalul Festivalului, am realizat cu totul altceva: Dumnezeu mi-a dat marele noroc si marea sansa de a va cunoaste si de a intra in familia InDart. Hopuri vor mai fi, cu cat vom ajunge mai sus cu atat mai multe asta trebuie sa stim cu totii. Dar am vazut ca uniti putem trece peste greutati. Va multumesc si eu fiecaruia in parte pentru tot ceea ce ati realizat si mai ales multumesc Bogdan si Dan ca ati stiut sa faceti din noi ceea ce suntem, ca de multe ori purtati greul pe umeri si cautati solutii incercand sa nu ne ingrijorati.

AMA-torissima este la inceput, avem multe de invatat pentru viitor, dar avem vointa si asta ne face sa nu simtim cat de greu este. Vom merge mai departe pentru ca asta ne dorim mai presus de orice. Festivalul asta, cu partile lui bune si rele, pentru mine reprezinta realizarea care mi-a adus cea mai mare satisfactie sufleteasca dintre toate realizarile mele.

Caldura simtita duminica seara in sala pentru mine a fost o rasplata extraordinara, ca si mandria de a imi vedea membrii familiei facand sa tresara o sala intreaga.

Sunt mandra de voi InDart, sunt mandra de AMA-torissima!