ca de obicei, mai inceata in reactii fiind - s-a trezit ratusca dupa un somn de 4 zile -, vin si eu cu impresiile decantate de joi pana duminica…

eu nu voi spune ca a fost greu. pentru ca stiti deja. eu voi spune doar ca duminica seara, in taxiul care ne ducea la cristi acasa, mi s-a pus un nod in gat cand mi-am dat seama ca a trecut… un nod de care nu am reusit sa scap. si cred ca va ramane acolo pana prin ianuarie, cand incepem sa alergam pentru editia 2.

am invatat multe. am fost martora multor lucruri si am iubit mult in doar patru zile. i-am iubit pe cei care nu m-au injurat cand ma uitam urat. l-am iubit pe cel care a inteles si a suportat lipsa mea de timp cu stoicism, desi tot eu eram cea care facuse urat cand m-a anuntat ca nu prea va fi prezent la festival. i-am iubit pe cei din trupe care mi-au zambit mult si des. l-am iubit pe mihai abrudan, ca a fost prezent si a alergat cot la cot cu noi. i-am iubit pe toti cei care s-au implicat fara sa le fie cerut acest lucru. i-am iubit pe gagu si pe nea dan pt calmul de care au dat dovada.

toti m-au certat ca fac totul singura si ca de aia disper. nu. disperam pentru ca, mai presus de toate, am iubit festivalul in sine. si voiam ca totul sa mearga snur. iar cand nu se intampla asta era ca si cum as fi avut copilul bolnav. stiu, nu e copilul meu natural. nu eu l-am visat, nu eu i-am dat viata. dar l-am adoptat. si sa-mi arate mie cineva o mama care nu plange langa copilul bolnav…

a fost frumos. si va fi si mai si, pentru ca asa e orice copil in crestere. iar asta micul… ehe… va creste intr-un an cat altii in sapte… dixit!

p.s. - multumesc tuturor celor care au avut un cuvant bun sa-mi spuna duminica seara - asta arata ca sunteti pregatiti sa-mi iertati privirile urate si la anul..

TE IUBESC INDART!