CONTINUARE - Ce este actorul sfant?
Pentru cei care au dat un prim raspuns, si un al doilea despre ce e actorul sfant, (AICI) va lansez urmatoarea provocare:
Analizati urmatoarele tipuri de actori
1. actorul care acumuleaza metode, tipuri de “joc”, artificii teatrale, trucuri. Acest actor foloseste arsenalul in momentele in care situatia o cere, dar acest arsenal este plin de clisee. Acest actor are o abilitate tehnica de invidiat de catre anumite persoane dar in aceeasi masura acesta poate ajunge la o saturare ceea ce ii determina plafonarea.
2. actorul care se dezvaluie el insusi, sacrificandu-si partea sa cea mai intima. Acest actor este capabil sa-si exprime ultimul impuls. Acest actor este capabil sa dea gata prin sunet, prin miscare, acelor impulsuri care oscileaza la frontiera intre vis si realitate.
Conform spuselor lui grotowski, primul actor este “actorul curtezan”, Actorul care detine o tehnice deductiva, o acumulare de trucuri.
cel de-al doilea este actorul sfant, actorul care e capabil sa construiasca propriul sau limbaj psiho-analitic de sunete si gesturi,
asemeni unui poet care creeaza propriul sau limbaj de cuvinte.
Eu vin si spun ca acest actor “sfant”, cum il numeste grotowski, este acel actor care a redescoperit copilaria cu toate dedesupturile ei, cu
toata inocenta care i se cuvine. Pentru ca, asa cum spuneam, copiii sunt cei care in momentul creatiei nu tin seama de nici un cadru, de
nici o lege. Ei isi fac propria lor lume, propriul lor limbaj de cuvinte si de gesturi. Acest actor pe care grotowski il numeste sfant eu il numesc
responsabil etic. De ce? pentru ca actorul trebuie sa fie capabil sa isi asume responsabilitatea darurilor pe care le face, trebuie sa fie
capabil sa recunoasca in fata publicului cand greste. Un actor responsabil este capabil sa isi descopere adancurile fiintei si in
aceeasi masura sa fie constient ca nu trebuie sa se prezinte in fata publicului cu aceleasi trucuri, clisee pe care le-a mai folosit si in
alte roluri, asemanatoare sau nu.
Dupa cum vedeti eu atribui acestui actor sfant a lui grotowski responsabilitatea etica.
Vreau ca plecand de la resposabilitatea etica a actorului sa gasiti liantul logic si sufletesc intre explorarea sufleteasca a actorului si daruirea totala a actorului, intelegand prin daruire sacrificiu. Si mai departe ce inseamna sacrificiu pentru voi.
Mai departe cititi despre EON si va voi spune intrun alt post ce este si ce va fi el pentru noi.
Ce inseamna EON? Conform unor scrieri foarte vechi, eonul e o entitate divina care sta la baza actiunii Sacralitatii asupra lucrurilor
firesti ale oamenilor. Conform teoriilor gnostice, eonul este prima entitate facuta de Dumnezeu care a fost asezata intrunul din cele 7 ceruri.
Eu incerc sa dau un traseu simplificat, asta ca sa aveti totusi o legatura. Daca va intereseaza mai multe sunt convins ca o sa gasiti pe net destula informatie.
Intre primii 2 eoni s-a creat o relatie, numita intrun fel - dar am uitat 
si oricum nu are importanta - Primii doi eoni aveau “in comanda” Inteligenta si Adevarul. Inteligenta poate fi asemuita si cu spiritul, pentru ca spiritul e cel care ne face sa miscam intregul arsenal neuro-psihic cu ajutorul inteligentei. Din aceasta relatie a rezultat un al doilea nivel de ierarhizare, cu 10 eoni. cel de-al doilea nivel are o relatie intre Viata si Verb. Acest nivel da nastere la un al treilea, format din 12 eoni, care are la baza Biserica si Omul.Ultimul EON din ierarhie, adica eonul cel mai dezvoltat este Eonul care guverneaza Intelepciunea. Puteti sa vedeti in aceasta ierarhizare exact treptele de evolutie ale fiintei umane. normal, asemanatoare. Ciudat? NU! pentru ca intotdeauna exista un model, exista un punct de plecare.
Toate aceste stari grupate:
inteligenta si adevar
viata si verb
biserica si om
intelepciune
Acestea dau nastere unor sentimente care compun universul expresionist si psihomecanic al fiintei umane: teamă, tristeţe, anxietate, rugăciune. Primele trei care reprezinta negativitatea din fiinta umana sunt anulate de a patra, rugaciunea, care sta la baza reactiunilor
pozitive ale fiintei umane: bucurie, ras, fericire.
Am sa ma opresc aici cu aceste explicatii ale EONULUI. Dupa cum spuneam ele sunt prezentate in viziune gnostica.
Posted in Seminarii InDArt
March 22nd, 2009 at 9:39 pm
eu ti-am mai raspuns o data la aceasta intrebare, pe mail. liantul logic intre explorarea si daruirea totala a actorului este exact acea responsabilitate etica de care vorbeai. dar cu o singura mentiune: daruirea totala privita nu ca un sacrificiu si nici ca o capacitate, ci ca o necesitate. actorul responsabil etic NU POATE decat sa daruiasca totul. nu e o alegere, e o stare naturala. abia in momentul in care aceasta daruire devine o alegere, atunci intervine ideea de sacrificiu. si poate ca orice actor trebuie intai sa treaca prin sacrificiu pana sa naturalizeze daruirea…
ce e sacrificiul? sa calc principii personale, sa fac compromisuri cu mine insami.
sacrificiul poate fi numai de ordin psihic. iar atunci cand ai facut ceva ce te aduce in stadiu de cearta cu tine insuti, atunci ai mers prea departe. punctul asta este limita dincolo de care incepe sacrificiul.
astept cu nerabdare partea cu eonul, pt ca acolo ne-am oprit si ultima data..
March 24th, 2009 at 1:24 pm
Exploatare e atunci cand actorul e fortat sa faca ceva, sa faca intr-un anume fel, cum nu simte el, fara vreo explicatie, ci doar pentru ca asa i se spune. Daruire e atunci cand totul vine de la actor, stare pe care o defineste singur, miscare care vine de la sine, poveste care o construieste el. D`aia e bine sa vorbeasca actorul cu regizorul despre text, personaj, miscare, pentru ca poate unul din ei a pierdut ceva din vedere. Trebuie sa fie o relatie de completare intre ei, nu de copiere a unui mod de lucru dictat de regizor pe care actorul il face doar tehnic, adica exploatarea.
Sunt de acord ca trebuie sa ai o baza de unde sa pleci. Adica niste indicatii de baza pe care le primesti de la regizor si de care trebuie sa tii cont. Si d`asta e bine ca mai intai sa se cunoasca perspectiva regizorala si abia apoi sa iti construiesti tu povestea, pentru ca altfel apar discutii, iar tu ca actor, care trebuie sa tii cont de ce vrea regizorul, trebuie sa iti schimbi povestea iar si iar pana vezi cum vrea de fapt sa fie si cum simti tu ca poti sa traiesti chestia aia.
Nu poti sa simti din prima ura sau iubire pentru personajul de alaturi, pentru ca mai intai trebuie sa stii DE CE il urasti si inainte de asta trebuie sa stii CUM sa il urasti. Pleci de la tehnic. Spre exemplu, esti incruntat, ai dintii inclestati, strangi din pumni si iti vine sa ii dai una. Umbli chiar cu un pistol dupa tine (poate ramaneti singuri si ai ocazia sa scapi definitiv de el). E o ura dusa la extrema. Paranteza deja reprezinta modul in care il urasti- de moarte. Dar acum trebuie sa ajungi sa si simti chestia asta. De ce il urasti? Pentru ca ti-a furat iubita, pentru ca ti-a luat averea, pentru ca o violeaza pe sor-ta etc. Pai chiar ca urasti o asemenea persoana. Eu am mers intotdeauna pe chestia cu “retraieste momente din viata ta ca sa vezi cum ai fost cand… nu stiu ce”. Asadar, pleci de la exploatare, pentru ca nu simti nimic in prima faza, apoi treci la conturare, definire, ii dai putina culoare si adaugi umbrele si abia apoi ajungi la pusul ramei, la daruire.
sacrificiu? e clar de ordin spiritual. faptul ca trebuie sa retraiesti o intamplare care nu iti face placere (deces, despartire etc) pentru a-ti aminti ce simteai atunci, cred ca sia asta intra tot aici. Dar mai mult, cred ca te sarifici pe tine in momentul in care ceea ce faci, cum faci nu te multumeste pe tine, ca actor. Degeaba te duci pe o scena, joci, lumea te aplauda si tu iesi de pe scena “Cacat! De ce dracu` alauda astia? Ca nu le-am dat nimic!”. Actoria, parerea mea, se face din placere. Nu se face pentru ca ai castig material substantial (sa traiesc sa o vad si pe asta!), nu pentru ca vrei sa fii vedeta (ca ti se duce viata personala), ci pentru ca asta simti ca poti sa faci. Atunci cand placerea devine rutina si apoi plictiseala, iar in final acel “nu am chef”, atunci nu mai ai ce sa cauti in meseria asta! Poate ai o zi proasta, o luna proasta. Asta nu inseamna sa renunti din prima zi cand nu ai chef, dar tot trebuie sa te intrebi daca iti mai face placere sa joci, daca poti sa iesi dupa scena si sa nu mai zici “Inca o zi, inca un spectacol… Hai pa!”.
Cam atat. Dupa ce ne spui ce trebuie sa facem si cu Eonul asta… sau astia… in fine… poate o sa reusesc sa ii inteleg daca imi formulezi o cerinta la care sa raspund. ca momentan am inteles doar ca sunt 4 nivele din care ultimul este cel mai avansat. acolo trebuie sa ajunga omul in general? care e legatura cu actorul?
in fine… cred ca mai ai de scris la postul asta :*